
Un joc copilăresc pune autoritățile pe jar
Astăzi, de la ora 14.00, prefectul Radu Renga convoacă, în regim de urgență, toți reprezentanții instituțiilor cu atribuțiuni în domeniul educației și protecției copiilor din județul nostru. Motivul care a necesitat o astfel de întrunire pare cât se poate de banal, însă este unul care nu trebuie tratat în glumă. Mai ales că, prin alte părți, a dus deja la pierderi de vieți în rândul copiilor. Totul a pornit de la jocul on-line numit „Balena albastră”. Acesta s-a extins alarmant de mult în mediul virtual, prin intermediul rețelelor de socializare și îi face vulnerabili pe copiii care stau singuri în fața dispozitivelor ce permit conectarea la internet. Jocul-fenomen presupune îndeplinirea unor porunci primite de la un „prieten” din mediul virtual, porunci care, în anumite cazuri, se pot dovedi extrem de periculoase. Din câte se pare, chiar și în județul nostru au fost semnalate cazurile unor copii care urmăresc fascinați jocul „importat” din Rusia.
La întâlnirea de astăzi și-au anunțat prezența reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și Inspectoratului de Poliție Vâlcea.