Un exemplar al Antologhionului de la Râmnic, din 1766, se află în satul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, din Transilvania*

Prezint succint o carte de înde­lun­gată însoţire în istorie a multor generaţii de credincioşi din comuna Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud. Loca­li­­tatea administrativă este compusă din două sate, Monor şi Gledin – ulti­mul fiind aşezarea natală a Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin. Totodată, este şi locul de venire în Lumea Soarelui a vestitului şi de vie memorie, cărturar şi manager cum altul nu a fost atunci, arhiereul Iacob Stamati, Mitropolitul Moldovei până la Nistru. Aceste două sate curat româ­neşti, Monor şi Gledin, despărţite doar de podul de peste izvorul Luţu, for­mează administrativ o comună doar de 1.500 locuitori, câţi mai sunt azi. Ultimului, Gledinului i-a fost hără­zit un rol mare în istoria bisericească pe care şi-l împlinise printr-o ascen­siune sporită ecleziastic şi social prin cele două nume amintite şi altele, până în prezent la tânărul doctor în teologia patristică. Dar tot pe atât de îndrituit îşi înscrie numele şi în istoria literaturii române, epoca marilor cla­sici, privitor la originile maternale ale lui Ion Creangă legate de numele şi neamul arhiereului amintit Stamati şi prin acesta urcând spre îndepărtata Extremadura Spaniei. A se vedea arborele genealogic în cartea Lumea transilvană a lui Ion Creangă.

Despre pitorescul geografiei co­mu­nei, nivelul cultural şi rostul social, iar economic cu rezonanţă în ţară şi export în străinătate astăzi, ei vă­zând-o de curând, pot depune mărtu­rie doi scriitori clujeni de faţă, la Ro­ton­da noastră, Hanna Bota şi Ion Mustaţă.

Miracolul legăturii frăţeşti intra şi extracarpatine, spirituale şi religioase le destăinuie contemporanilor o carte bisericească. (În numele celor de de­mult şi a urmaşilor mirenilor benefi­ciari, pentru cei 245 de ani de ascul­tare din acea carte cu rugăciuni, cu cuvinte româneşti şi grafie străină, mă găsesc aici să exprim gratitudinea anonimilor de-acolo fraţilor anonimi de-aici, să relev şi cu acest exemplu geneza unitară şi osmoza sufleteas­că a românilor de o parte şi de alta a munţilor, suport permanent al unităţii şi înfăptuirii idealului naţional.

Cartea cu snopul ei de lumini, care este Antologhionul de Râmnic, tipărit în 1766, din inventarul la nr. 551/1969, a Muzeului comunal – do­nat de ţăranul Ioan Ursu din satul Gledin, nr. casei 23, este probă pal­pa­bilă şi confirmare că înalţii Carpaţi au fost cu cărările şi plaiurile lor va­sele comunicante în coloana verte­bra­lă a unităţii şi apoi a unirii ţărilor ro­mâne din jurul lor, formând statul naţional în maxima lui culme întru­chipat de România Mare, în 1918.

Ce este în spaţiul livresc şi care-i valoarea spirituală şi creştinească în bibliografia stranei, a Antologhionului din satul natal al Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin?

Carte în format mare se deschide cu pagina de titlu frumos împodobită şi având scrise şi alte precizări, in­formează şi o identifică. În transli­te­raţie, conţinutul e următorul: „ANTO­LOGHION. Ce se zice înflorirea cuvintelor care le cuprinde întru sine rânduiala Dumnezeieştilor praznice ale sfinţilor numiţi şi sfinţilor de obşte: ce se prăznuiesc în 12 Luni ale Anului. Acum a patra oară tipărit în a doua Domnie a Luminatului Domn IO SCARLAT: GRIGORE GHICA VOIE­VOD: Cu blagoslovenia de Dumne­zeu KIR PARTENIE, Episcopul Râm­nicului. În Sfânta Episcopie a Râmni­cului la anul de la Christos 1766. S-au tipărit de Popa Constandin Tipograful” (citat din V.R.R., Vol. III, 1977, p. 132).

Textul cărţii se încheie la p. 572, după care urmează detaliul atât de drag lucrătorilor de carte: „Tipăritu-sau această sfântă carte ce se nu­meşte Antologhion prin osteneala dumnealui mai micului între monahi – Rafailă monah din sfânta mănăstire Hurezu” (Citat, Ibidem).

Pentru alesele sale împliniri tipo­gra­fice care cuprind în chirilicele întor­tocheate conţinutul cuvântului românesc a textului de cult, ajuns prin Antologhion în acel spaţiu transilvan, merită plecăciunea credincioşilor de azi. Prinos şi neuitare se cuvin ano­ni­milor sub sintagma „Făcători şi slu­jitori ai cărţii”, din tiparniţă luată, tre­cută prin Vama Cucului şi călătorită din mână în mână până la strana în biserica din cimitirul satului Gledin. Iar acolo a ajuns la vrednici păstrători şi cititori ai ei, servind credinţei stră­bune şi continuatorilor de limbă originară latinească, şi a fost apărată de cei în credinţa Romei. Laudă şi înclinarea frunţii în semn de dragoste tuturor care au format oastea creş­tină, pace şi iertarea lui Dumnezeu să se reverse până în veci peste jertfitorii luptători ai credinţei din jurul cărţii.

Floreat Antologhion, ad perpe­tu­am memoriam, ad maiorem rei glo­riam!

(Să dureze Antologhionul, spre veşnică aducere aminte a acestei fapte, întru preamărirea Domnului.)

* Comunicare prezentată în plenul Salonului Naţional de Lite­ratu­ră „Rotonda Plopilor Aprinşi” (ediţia I – 12 mai 2011, Sala Art Gallery – Grand Hotel Sofianu).