UN CAMION ÎNCĂRCAT CU PEPENI s-a răsturnat în această dimineață la Gura Văii. Două persoane încarcerate


Angajații din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea au fost solicitați marți dimineața, în jurul orei 05.30, la un accident rutier produs în localitatea Bujoreni, satul Gura Văii, pe Drumul Național 7, între un autotir încărcat cu pepeni și un autoturism. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.
„Sosiți la locul intervenției, salvatorii au găsit două victime semiconștiente încarcerate. Un bărbat de 67 ani, conștient, a fost evaluat de către SMURD, iar ulterior, după efectuarea manevrelor de descarcerare, a fost transportat la spital. A fost identificată și o femeie de 37 ani, inconștientă, evaluată de către echipajul SAJ. De asemenea, a fost transportată la UPU Vâlcea de către ambulanța SAJ. Pe toată durata intervenției, traficul rutier pe DN7 a fost blocat”, ne-au comunicat reprezentanții ISU Vâlcea la primele ore ale dimineții de marți.