Miercuri seara ÎNCEPE PRIMA ETAPĂ a dezinsecției în Râmnic


Primăria Râmnicu Vâlcea informează că, în perioada 19-28 iulie 2023, se vor aplica tratamente la sol de dezinsecție (etapa I) pe spațiile verzi aparținând domeniului public al municipiului. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada se poate decala sau prelungi. Produsul utilizat este CYMINA PLUS (substanță activă Cipermetrina), destinat combaterii insectelor de disconfort (țânțari, căpușe, muște), face parte din grupa Xn și Xi de toxicitate și este avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății.

Apicultorii și sericicultorii trebuie să își ia măsuri

Tratamentele la sol pe cele 250 hectare de spații verzi din domeniul public al municipiului (în care sunt cuprinse și parcurile ce totalizează peste 330.000 metri pătrați) se vor efectua seara, începând cu orele 22.00. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermii de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide utilizate.