
Traumatisme, intoxicații, dureri: urgențele SMURD
La finele săptămânii trecute, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 17 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Stăneşti, Grădiştea, Voiceşti, Şuşani, Râmnicu Vâlcea, Alunu, Brezoi, Laloşu, Drăgăşani, Lăpuşata, Berbeşti şi Brezoi pentru: dureri precordiale, traumatisme craniene, intoxicaţie cu medicamente şi multiple traumatisme în cazul a două persoane victime ale unui accident rutier. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.