Spiru Haret, dezvelit


La începutul săptămânii, în prezenţa primarului interimar Ion Gigi Matei şi a viceprimarului Gheorghe Ioniţă, în curtea interioară a Universităţii ”Spiru Haret” a avut loc Dezvelirea bustului lui Spiru Haret. La eveniment au participat oameni de cultură şi artă, dar şi râmniceni simpli care l-au omagiat astfel pe marele matematician român, astronom, pedagog, reformator al învățământului românesc, ministru (Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice), academician. Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din București, la Facultatea de științe, secția fizico-matematici, mecanică rațională, din 1878 până în 1910. La Școala de poduri și șosele Haret a fost numit profesor la anul preparator, predând trigonometria, geometria-analitică, geometria elementară plană și în spațiu și geometria descriptivă, până în 1885.

Din 1885 și până în 1910 Haret nu a mai predat la Școala de poduri și șosele decât geometria analitică. Haret a predat, de asemenea, mecanica rațională la Școala de ofițeri de artileri și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890. Profesează până în 1910, când se pensionează, ba chiar și după aceea, până la moarte, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale. Din 1879 se face cunoscut drept “om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.