Sezonul grevelor
Cabinetul Ciolacu nu are o activitate lejeră în debutul acestui an. Pe lângă bugetul peticit, îi mai dau de lucru și sindicatele. Lupta din Parlament s-a mutat în stradă. Au început cu protestele fermierii și transportatorii, se pregătește sistemul sanitar, urmează profesorii. Departe de mine gândul să bagatelizez revendicările sindicale. Ele sunt pe deplin justificate. În general românul se ridică împotriva orânduirii doar atunci când îi ajunge cuțitul la os. S-au învâțat guvernanții cu el răbdător și pașnic, suportând toate câte i se pun în spinare. Motorina s-a scumpit, RCA-ul s-a dublat, mărfurile și transportatorii ucraineni îi fac o concurență acerbă. Până când? Tranportatorii polonezi s-au apucat de grevă încă de prin toamnă, deși situația lor nu e atât de complicată.
Pericolul bagatelizării și trimiterii în derizoriu a unor proteste, altfel legitime, vine din altă parte. Politicienii din arcul guvernamental abia așteaptă să acuze opoziția de politizarea mișcărilor sindicale și astfel să le diminueze din importanță. Înțeleg că au și făcut-o. În fond, jocul politic asta presupune, ca puterea să guverneze și opoziția să conteste. Nu e nimic neobișnuit. Numai că protestul camionagiilor nu e ceva ordinar, așa cum am mai spus, le-a ajuns cuțitul la os. Liderii sindicali ar trebui să știe că, dacă vor să aibă o șansă cu revendicările lor, ar trebui să se debaraseze de jocurile politicianiste și de logica contestării din principiu. Iar politicienii să-i lase în durerea lor să-și susțină cauza, căci altfel mai mult rău le fac. Uneori solidaritatea poate fi păguboasă pentru că, la cum îi știm pe opozanți, ar fi în stare să confiște orice. Dacă și polițiștii care îi țin la respect ar face grevă, cred că s-ar înfrăți și cu aceia.
Și ar mai fi un pericol pentru sindicate, deloc de neglijat: preluarea unei agende populiste. Auzeam deunăzi un sindicalist reproșând guvernului că i-a îndatorat nepoții pe zeci de ani. Afirmația conține adevăr doar pe jumătate. Probabil sindicalistul respectiv a dorit să se refere la creditele de consum pentru menținerea unui sector bugetar supradimensionat. Asta, da. Dar atunci când cu banii din împrumuturi se deschid șantiere de autostradă, ca să dau un exemplu, se schimbă treaba. Contractorii încep să angajeze oameni care plătesc taxe și impozite, este stimulată industria materialelor de construcții, banii se întorc la buget. Transportatorii sunt și ei favorizați pentru că scad timpii de deplasare și le crește profitabilitatea. Piețele imobiliară și cea de logistică se dezvoltă în preajma căilor rapide de rulare. Impozitele pe tranzacții sunt și ele sursă de venit. Este o falsă concepție, moștenită de pe vremea lui Ceaușescu, aceea că lipsa datoriilor te ajută să te dezvolți. De fapt, este exact pe dos. Toate țările cu un ritm susținut de dezvoltare se bazează pe împrumuturi. Cea mai îndatorată țară este chiar Statele Unite ale Americii. Desigur, aceste împrumuturi nu trebuie să depășească un anumit nivel al sustenabilității.
Legile economiei de piață sunt puțin răsturnate față de ceea ce știam din perioada comunistă. Din aceeași categorie, Guvernul se întâlnește pe aceeași lungime de undă cu sindicatele atunci când solicită creșterea salariului minim. A ajuns chiar să-și dorească lucrul acesta pentru a-și putea finanța bugetul. Crescând salariile, cresc și taxele pe muncă, unele din cele mai sigure surse de venit la buget, cei mai nemulțumiți fiind antreprenorii. Revenind la proteste, sper ca guvernanții să țină seama de frigul de afară și să rezolve cât mai curând doleanțele oamenilor din stradă.