Aprobat în 2013, proiectul parcului industrial din orașul Bălcești este în curs de finalizare. Cât de curând, va fi realizată împrejmuirea, proiectul de apă şi canalizare fiind aprobat la Apavil, urmând a fi pus în funcţiune.
„Foarte mulţi întreprinzători au venit la noi să ceară spaţii, însă cum vin aşa şi pleacă, pentru că mai durează. Drumurile nu sunt trasate, terenul trebuie parcelat, iar reţea de apă şi canalizare nu există încă. La acest parc industrial, timp de patru ani, s-au realizat numai lucrările la reţeaua de electricitate şi sistemul de gaze naturale”, declară primarul Aleca.
Prima investiție pe care administrația orașului Bălcești o are în vedere pentru primăvara acestui an privește parcul industrial. Astfel, primarul Constantin Aleca spune că se va începe în forță cu introducerea rețelelor de apă și canalizare, după ce, în toamna anului trecut, a fost introdusă rețeaua de gaze naturale. „Rețeaua…
De când a preluat mandatul de primar al orașului Bălcești, Constantin Aleca (foto) a acordat atenția cuvenită parcului industrial. Astfel, la jumătatea lunii septembrie, a fost introdusă, pe un kilometru, rețeaua de gaze naturale care să deservească acest obiectiv important. „Avem introduse rețelele de energie electrică și gaze naturale, mai…
• în viziunea lui Grigore Crăciunescu, acest parc ar putea fi înființat la Budești, pe locul ocupat acum de depozitele unității militare din zonă Prin intermediul cotidianului nostru, Grigore Crăciunescu prezintă râmnicenilor un nou punct important de pe agenda sa electorală. Așa cum ați aflat la momentul oportun, candidatul liberalilor…