Se desfiinţează Şcoala din Coşani, Frânceşti
Procesul comasării unităţilor şcolare s-a aplicat şi-n comuna Frânceşti, unde, în prezent, au mai rămas două şcoli cu personalitate juridică. Se pare însă că lucrurile nu se opresc aici, în condiţiile în care şefa învăţământului vâlcean, Gabriela Ene, preciza că-n fiecare localitate ar trebui să existe doar o şcoală cu personalitate juridică. „Avem 650 de elevi în două unităţi şcolare şi cred că ne încadrăm în grafic; nu văd de ce am mai desfiinţa încă o şcoală. Zilele trecute am întrunit consiliul local şi, spre marea mea durere, s-a decis desfiinţarea Şcolii din Coşani. Copiii vor fi transportaţi câte doi kilometri pe zi până la cea mai apropiată unitate educaţională. Este greu în condiţiile în care avem un singur microbuz şcolar”, susţine primarul Daniel Nicolaescu. În locul fostei şcoli, va rămâne să funcţioneze o grădiniţă.