Scandal între Diculoiu şi Pârvu


• directorul general de la OLTCHIM spune că liderul de sindicat a dat buzna în secretariat şi a trecut la ameninţări

 

Apropierea privatizării combinatului chimic ridică tot mai mult temperatura platformei, iar cele mai clare semne în acest sens le dă Mihai Diculoiu (foto). În ultima vreme, fervoarea vicepreşedintelui PDL a crescut subit cu atât mai mult cu cât scaunul de director general OLTCHIM până la privatizare nu mai pare atât de sigur pentru piteşteanul Marius Pârvu. Un episod neplăcut pare că s-a produs ieri între Diculoiu şi Pârvu, martori fiind mai mulţi angajaţi ai combinatului. Potrivit acestora, tonul discuţiilor a fost deosebit de agresiv şi chiar ameninţător, fapt confirmat chiar de către argeşeanul numit la cârma combinatului de către fostul ministru Andrei Gerea: „Nu a fost vorba de o altercaţie, ci doar de un schimb de replici în care domnul Diculoiu s-a comportat ca un şef de resurse umane, ameninţând în stânga şi-n dreapta că el dă afară pe toată lumea. În ultima vreme, dumnealui i-a revenit acea stare de stăpân, de proprietar fără de acordul căruia nu se mişcă nimic pe aici! Din păcate, în loc să ne pregătim de privatizare, de producţie, văd că ne ocupăm de campanie electorală şi interese personale. După o perioadă de pauză, în care nici nu mai ştia pe unde să se ascundă şi să fugă, văd că şi-a revenit şi e tot mai agresiv. Eu voi face o adresă, atenţie! nu plângere, către autorităţile abilitate pentru că nu mi se pare normal să se întâmple aşa ceva!”, a fost relatarea lui Pârvu.