Remember râmnicean selectiv pe 160 de ani, între 1790-1950 (Partea II) (3)

Centrul istoric şi comercial a suferit pierderi ireparabile, uriaşa suprafaţă demo­lată care a făcut loc noului centru politico-administrativ a desfigurat defi­nitiv înfăţi­şa­rea Râmnicului cu nume­roase străzi, case şi chiar a schimbat unele forme de relief. Buldozerele şi excavatoarele au muşcat cu sălbăticie din trupul unor case care ar fi putut fi mândria oricărui oraş european.

În centrul istoric al vechiului Râmnic au existat 396 de case din care au fost demolate 325, reprezentând 82,07%, lă­sând în urmă doar 71, adică doar 17,93%. Făcând o statistică a demo­lă­rilor de pe străzile din centrul Râm­ni­cului, avem următoarea situaţie: strada Traian – 68 de case demolate, rămase 15, strada Valea Episcopiei, 17 demo­late, 9 rămase, strada Carol I, 20-11, strada General Prapor­gescu, 43-15, stra­da General Magheru, 26-6, strada Colonel Apostol Dumitrescu, 16-3, strada Radu de la Afumaţi, 27-0, strada Mihai Bravu, 19-0, Bulevardul Tudor Vla­di­mirescu, 18-8, restul de 110 case sunt răspândite pe câteva străzi mai mici.

Din această prezentare sumară a unor străzi cu casele lor şi a locuitorilor, ne putem da seama de importanţa şi in­fluenţa acestora în dezvoltarea oraşului de sub Capela.

Râmnicenii acelei epoci au dispărut mai toţi şi puţinii care mai supravieţuiesc vor dispărea şi ei fără a lăsa în urmă decât nişte tradiţii, mai mult sau mai puţin fidele.

În ziarul „Luceafărul”, nr. 15-16 din 1910, Râmnicul Vâlcii era astfel prezen­tat: „Rm. Vâlcea, un orăşel cu circa 7.000 de locuitori cu clădiri şi instalaţiuni moderne”…„De la gară, pe un bulevard se ajunge în mijlocul orăşelului unde era un parc, cu straturi de flori şi fântâni săritoare. Oraşul e luminat electric şi are multe aşezăminte folositoare: o baie publică, o hală unde se fac vânzări de carne şi peşte, un spital”.

Bibliografie selectivă:

Anuarul României – 1934;

Anuarul României, industrie, comerţ, agricultură pe 1925-1926;

Anuarul statistic al României pe 1935-1936;

Arhivele statului Vâlcea, fondul primăriei, dosarul 27/1947-1948;

Calinic Episcop, carte de preoţie, 1742;

Constantin Grigore, Râmnicul Vâlcii – loc de amintiri şi recreere, Editura primăriei oraşului Rm. Vâlcea, 1944;

C-tin Caracaş, Topografia Ţării Româneşti, 1937;

Convorbiri literare, nr. 2, anul XXIV, 1.05.1890, Bucureşti;

Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, editura Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea, 1994;

Cultura naţională Ţările române, văzute de artişti francezi, sec. XVIII şi XIX, 1926;

Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1931;

Din Datele Biroului Populaţiei întocmit la 30.11.1943, D.R.H., B.T.R., vol. II;

Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, editura Tipografia şi fonderia de litere, Thoma Basilescu, Bucureşti, 1893;

Enciclopedia României, vol. II, Bucureşti, 1938;

Enciclopedia geografică a României; ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000;

Enciclopedia română Minerva, ed. Comitetului de redacţie, Cluj, 1930;

Mihai Gherghină, Imagini citadine cu parfum de epocă din Râmnicul Vâlcii, sec. XIX-XX, ed. Adrianso, 2003;

Mihai Gherghina, Imagini citadine din Râmnicul de altădată, ed. Almarom, Rm. Vâlcea, 2007;

Mihail Gherghina, Râmnicul Vâlcii, meleag de frumuseţe şi amintiri, manuscris, anul 1999;

Marele dicţionar geografic al României, vol. V, Bucureşti, 1902;

Monitorul Oficial, regatul României, nr. 117, 1887;

Melente Răutu, Monografia ecleziatsică a judeţului Vâlcea, ed Imprimeria judeţului şi a comunei R. Vâlcea, 1908; Situaţiunea judeţului Vâlcea din anul 1898, Tipografia Modernă, G. Şteflea, R. Vâlcea, 1898;

Soare Ion, Imprimeria municipiului Râmnicu Vâlcii, ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2000;

Stelian Petrescu, Călăuza căilor ferate române, ed. Atelierele Grafice Socec, Bucureşti, 1913,

Vladimir Isiac, Dezvoltarea industriei în Oltenia la începutul secolului XX, editura Muzeul Olteniei, Craiova, 1974.