Tadici nu are „bancă de rezerve” pentru Euro 2012! România a ieşit „şifonată” rău din dubla amicală cu Germania (1)


tadici_gheorghe4• după o victorie neconvingătoare (28-25), a urmat un eşec drastic (9-30)

Naţionala de handbal feminin a României a susţinut, la finele săptămânii trecute, două partide în compania reprezentativei similare a Germaniei. Ambele jocuri s-au disputat la Dortmund şi au făcut parte din programul de pregătire al echipei naţionale pentru Campionatul European din acest an, organizat de Serbia, în perioada 4-16 decembrie.

Succes „chinuit”, la trei goluri diferenţă

Sâmbătă, în primul joc între cele două reprezentative, selecţionerul Gheorghe Tadici a folosit cele mai în formă dintre handbalistele pe care le-a avut la dispoziţie în lotul de şaisprezece sportive deplasat în Germania, majoritatea fiind bine „călite” în meciuri din Liga Campionilor, ele provenind de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Universitatea Jolidon Cluj. Însă, chiar dacă tricolorele au evoluat în „formula” aproape ideală a naţionalei noastre, relativ apropiată de cea care, în urmă cu doi ani, a cucerit medalia de bronz la CE găzduit de Norvegia şi Danemarca, nemţoaicele s-au dovedit foarte tenace încă din startul întâlnirii. Gazdele au dominat destul de autoritar prima parte a jocului, superioritatea din teren concretizându-se în avantajul de trei goluri cu care au intrat la „cabine” (scor 14-11), spre totala nemulţumire a lui Gheorghe Tadici, care a vociferat atât la adresa arbitrilor, cât şi a proprilor handbaliste.

„Muştruluite” serios de către selecţioner înainte să reapară pe teren, tricolorele au evoluat mult mai dezinvolt în actul secund, conştiente de faptul că „asul” lor din mânecă nu poate fi decât forţa de grup, dar şi omogenitatea pe care o au handbalistele de la Oltchim. Tadici a mizat tot mai mult în partea a doua pe „galacticele” de la Vâlcea, acestea având o bogată experienţă acumulată în partidele în care le-au mai întâlnit pe unele dintre handbalistele din lotul Germaniei. Aurelia Brădeanu şi Cristina Neagu au fost „creierele” echipei, golurile şi mai ales pasele de gol oferite colegelor fiind decisive pe final. Nemţoaicele s-au pripit în ultimele zece minute ale întâlnirii şi au pierdut printre degete victoria în faţa unei echipe naţionale a României ce a semănat izbitor (în partea secundă a meciului) cu „maşina de handbal” pregătită de Jakob Vestergaard la Oltchim. Tricolorele au trecut astfel cu bine peste primul „test” al pregătirii pentru Campionatul European din Serbia, impunându-se cu 28-25.

Fără aportul „galacticelor” de la Oltchim, naţionala a fost inexistentă în faţa „panzerelor”!

Duminică, în cel de-al doilea meci susţinut în compania Germaniei, Gheorghe Tadici a încercat un experiment de-a dreptul „sinucigaş”, care, folosit într-un meci oficial, probabil i-ar provoca demiterea. A ţinut pe banca de rezerve cinci dintre cele şase handbaliste de la Oltchim prezente în Germania pentru dubla amicală, pe teren intrând să ţină piept temutelor „panzere” sportivele care au evoluat mai puţin pentru echipa naţională în ultimul timp, excepţiile constituindu-le Ada Nechita şi Clara Vădineanu. Cu o asemenea formulă inedită, din care au făcut parte Crina Pintea, Camelia Hotea sau Eliza Buceschi, alături de Melinda Geiger şi Mihaela Smedescu, România a fost umilită de mult mai experimentatele handbaliste germane, jucătoare precum Althaus, Steinbach sau Geschke făcând legea pe teren. Chiar dacă meciul disputat duminică a fost unul amical, România a „bifat” câteva recorduri negative pentru ultimii ani. Tricolorele au izbutit să marcheze primul gol în poarta Germaniei abia în minutul 12, atunci când tabela indica un halucinant 7-0 în favoarea gazdelor! Cu numai patru puncte reuşite în prima repriză, handbalistele trimise în teren de Gheorghe Tadici au intrat la vestiare cu un „handicap” de douăsprezece goluri, Germania conducând cu un neverosimil 16-4!
CONTINUARE…