Reconstrucţia şcolară cere reconversia respectului pentru muncă

Panica şi tensiunile create de re­zul­tatele dezastruoase la bacalau­rea­tul acestui an sunt încă active, iar vec­torul acuzaţiilor continuă să fie direc­ţionat când spre elevi sau cadre didac­tice, când spre părinţi. Neliniş­tea generală este alimentată de faptul că în mintea părinţilor şi absolvenţilor de liceu deopotrivă persistă ideea obse­sivă potrivit căreia, fără baca­lau­reat, devii un respins, un paria şi nimeni nu te va angaja. Fals până la un punct, dacă vom ţine seama de poziţionarea profesională a tânărului, mai ales în momente de cumpănă care puteau fi evitate.

Cariera profesională nu se caută doar după un eşec şcolar aşa cum a fost boom-ul bacalaureatului din acest an. Ţintele şi orientările se sta­bilesc mult mai devreme, încă de la vârsta fragedă a copilului, atunci când părintele şi educatorul, împreună, au posibilitatea reală să descopere nivelul de inteligenţă, capacitatea de interes şi de asimilare a cunoştinţelor predate la clasă ori înclinaţiile spre o destinaţie profesională.

La aceeaşi vârstă fragedă, copilul are nevoie de ghiduri umane, de exem­ple puternice care să-i stimu­le­ze dorinţa de împlinire în viaţă. În ame­ţeala cotidiană şi iureşul fără ori­zont al zilelor noastre au dispărut, însă, marile repere. Despre lipsa unor modele autentice care să fie luate ca etalon pentru viaţă, o răbufnire plină de remuşcări, dar teribil de corectă, am surprins-o la distinsul nostru con­ju­deţean, Mugur Isărescu, Guver­na­to­rul BNR: „Copiii de la cine să în­ve­ţe? Am scos în faţă numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici măcar bunul simţ să admită că au câştigat bani dintr-o întâmplare a tranziţiei”.

Din păcate, nu sunt deloc puţini nici părinţii care au ignorat să ino­cu­leze copiilor lor respectul pentru mun­că. De aici şi rezultatul – obturarea învăţământului în faţa nevoilor reale de pe piaţa forţei de muncă. Problema nu este deloc nouă.

Cu vreo 30 de ani în urmă, una dintre personalităţile breslei gazetă­reşti din judeţul Vâlcea, domnul Ioan Barbu, a susţinut lungă vreme o ru­brică incitantă şi plină de adevăr: „Goa­na după o patalama”. Atunci, ca şi astăzi, părintele era înnebunit să-şi vadă odrasla la liceu şi, mai departe, la facultate, fără să ţină seama de posibilităţile şi calităţile de asimilare ale copilului lor. Replica distinsului zia­rist a fost nemiloasă, dar dreaptă: de­cât un medic, un profesor, un ingi­ner sau un economist slab, mai bine un instalator, un muncitor, un me­se­riaş de elită!

În acest punct al interogaţiilor am ajuns şi astăzi. Recunoaştem sau nu, adevărul este că am pierdut statutul de ţară cu forţă de lucru temeinic cali­ficată care să atragă ca un magnet investitorii străini. Azi ieşim în faţa in­vestitorilor cu posesori de patalamale universitare, cu tineri nepregătiţi pen­tru muncă, goliţi de virtuţi şi motivaţii profesionale.

Au dispărut şcolile profesionale şi i-am înghesuit pe copii în licee de-a ­val­ma. Astăzi, de închiderea şcolilor pro­­fesionale au de câştigat doar ace­le organizaţii, firme şi asociaţii pro­fi­la­te pe oferte de calificare prin tot fe­lul de sta­gii, cursuri scurte de for­ma­re, re­con­­versii etc., care, cel mai ade­sea, se fi­na­lizează cu o slabă profe­sio­nalizare.

Nu mai este timp de bâjbâieli, trebuie grăbită reluarea învăţămân­tu­lui profesional, iar reînfiinţarea aces­tui tip de şcoli trebuie să meargă mână în mână cu educarea şi culti­va­rea ideii că absolvenţii acestora au cea mai sigură şansă de a deveni buni profesionişti, buni instalatori, mecanici, constructori, lucrători în servicii turistice etc.

Reconstrucţia educaţiei şcolare şi profesionale presupune, desigur, un drum lung şi anevoios. Până atunci, însă, pot fi folosite pârghiile şi mijloa­ce­le oferite prin recenta Lege nr. 106/2011, intrată în vigoare de câteva zile, care modifică şi completează Le­gea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Această nouă lege ins­ti­tuie obligaţia angajatorului de a de­semna un coordonator de ucenicie pen­tru formarea profesională a tine­rilor angajaţi necalificaţi pe baza unui contract de ucenicie la locul de muncă şi înmânarea, după aceea, a unor Certificate de competenţe profe­sio­nale. În perspectiva imediată, se între­vede că ucenicia la locul de mun­că va deveni principala formă de con­solidare a calităţilor cerute justificat pe piaţă: cinste, pricepere, capacitate de efort, rezistenţă la stres, dorinţa de succese şi de afirmare individuală prin muncă. Abia după aceea nu vom mai avea ocazia să trecem prin ca­valcada unor bacalaureate dezastru­oase ca cel din acest an, iar tinerii se vor putea realiza după înclinaţii, preferinţe şi capacităţi intelectuale.