Războiul cyber-informațional


Am citit, mai demult, un articol în presa americană. Acum mi l-am reamintit, și mă gândeam dacă nu cumva anumite circumstanțe de acolo ar putea fi valabile și la noi. Este vorba despre interpelarea, în Congresul Statelor Unite ale Americii, a celor trei CEO (chief executive officer), reprezentând giganții internetului (Facebook, Twitter și Google). Cei mai influenți oameni de pe planetă, cel puțin în teorie, au fost scoși la «tablă» și urecheați zdravăn de către domnii congresmeni.
Iată textul interpelării: „Platformele dumneavoastră sunt folosite de puteri străine, de puteri ostile statului american, de puternice forţe antidemocratice, pentru modelarea opiniilor şi influenţarea opţiunilor democratice în statele lumii. Acesta este începutul războiului cyber-informaţional. Războiul se duce prin intermediul dumneavoastră. Vorbim despre o importantă putere străină, care, cu sofisticare şi abilitate, s-a implicat şi a influenţat alegerile prezidenţiale din ţara noastră prin generarea de conflicte şi nemulţumiri în toate mediile sociale. Peste 126 de milioane de americani au fost expuşi conţinutului unor astfel de mesaje. Ce aţi făcut? Nu aveţi nimic de zis?! Forțele antidemocratice se implică prin platformele dumneavoastră şi în statele europene, unde găsesc mai uşor decât la noi auditoriu şi susţinători. Ştim – avem informaţii certe ‒ că s-au implicat în alegerile din Franţa, în Germania, în Brexit, în separarea Spaniei, în Catalonia, au pus piciorul și în Scoţia. Înţelegeţi ce faceţi, pricepeţi ce generaţi? Forța dezinformării lucrează pe teme care ne despart, să adâncească disputele. Aşa se cucereşte lumea, domnilor! Pun pe platformele dumneavoastră mesaje care ţin de ura de rasă, imigraţie, drepturile omului, LGBT, creştinătate. Polarizează democraţiile, rup state. Dumneavoastră construiţi comunităţi? De fapt, le divizaţi, le subminaţi! Ne-au luat la ţintă veteranii de război, militarii sunt targhetaţi, postările vizează de obicei ambele tabere, pentru a adânci conflictul. Ei joacă cu toţi să divizeze. Ţinta este amplificarea diviziunilor sociale şi politice, distribuind publicitate politică contradictorie, inflamatoare rasial sau social”.
Articolul de ziar nu prezintă informații de atmosferă, fotografii, descrieri, fiind cel mai probabil transcris pe baza unei stenograme de ședință cu ușile închise, dar ne putem imagina capetele plecate până în pământ ale celor trei grei ai tehnologiei. Mie, recunosc, mi-a dat ceva de gândit acest text, mai ales după evoluția faptelor ulterioare care continuă până în prezent. Este exclus un astfel de scenariu pentru România? Zic că nu. Voi?