„Psihologia cogitans” – reveriile sufleteşti, întoarcerea la argument: prof. Constantin Drugan

Sintagma „psihologia cogitans”, complinirea retoricii dialogului şi reveria întru a fi locuit de argument, raţionalitate, poate circumscrie personalitatea leadership-ului, cum este profesorul Constantin Drugan, directorul Colegiului „Alexandru Lahovari” – Rm. Vâlcea.

Profesorul de matematică C. Drugan propune elevilor parcursul libertăţii, integratoare, formatoare, de-a studia în aşa fel încât matematica să iasă din istoricitate, din real şi să ajungă în hiperrealia, conceptul în sine, prin care se sublimează generalul venind spre individual, dar şi individuaţia spre generalitate. Se instituie astfel atributul de excelenţă al matematicianului.

Sunt elevi şi elevi, de aceea pentru fiecare este propusă o „cale”, unde întrebările nu sunt uşoare, froalându-se în setări decelabile prin formaţia intelectuală de acum şi de mai târziu a lor. Pentru directorul Constantin Drugan colaborarea în echipă este o modalitate de dialog, focalizând competenţe. Un dialog al comunicării persuasive, unde coenunţătorii, prin întoarcerea la argument, profesionişti fiind, susţin ceea ce este esenţial în parcursul didactic, ştiinţific.

Echipa, concept rar în spaţiul danubiano-pontic, este un model care ar trebui să aibă funcţionalitate în întreg învăţământul românesc.

Aserţiunea: „În ştiinţă, sunt două mari tipuri: tipul algebric şi tipul geometric. Tipul geometric face figuri ca să priceapă, tipul algebric face calcule ca să evite eroarea”, sinteză celebră în care se înscrie şi profesorul Constantin Drugan.

A rezolva o problemă înseamnă generarea pentru altă problemă, a descoperi un elev „instrumentalizat”, talentat, sunt argumentele care îi trezesc reveriile sufleteşti şi disponibilitatea aprigă pentru încă o problemă nu numai propusă ci şi rezolvată.

Profesorul şi managerul se opun, văzând şi făcând, commeranjului dintr-un sistem care dezmărgineşte orice urmă de cutumă, neiubind succesul, ci valoarea, fiindcă sensul îl dă întrebarea pentru o idee.

Şi peste toate există farmecul inexprimabil al celui care ştie să strângă în gândire şi faptă o tradiţie spre reconstrucţia ei, spre fronda timpurilor postmoderne.