
Poliția, în acțiune
Evaziunea fiscală din comerțul agricol, în vizorul Poliției
Marți și miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu specialişti din cadrul DSVSA şi Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală- Birourile Antifraudă au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare, legume, fructe provenite din import sau achiziţii intracomunitare. Astfel au fost verificate două depozite de legume, fructe şi două centre comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au urmărit existenţa documentelor care să ateste provenienţa legumelor şi fructelor supuse comercializării, dar şi verificarea etichetării corecte a produselor conform legii 145/2014. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.500 lei, fiind confiscate şi 6 kg de îngheţată.
Bătaie între doi bețivi la ceas de seară
Chiar în seara de Sfântul Valentin, la ora 22.00, poliţiştii din cadrul PPTF Rm. Vâlcea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că în zona barierei de pe strada Gib Mihăescu are loc o altercaţie între două persoane. Poliţiştii, în urma intervenţiei au identificat persoanele implicate, D.I., de 41 ani, din comuna Glăvile şi D.I., din Rm. Vâlcea. Altercaţia dintre cei doi a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991 cu câte 200 lei.
Hoți de cărbune din vagoane
Vineri, poliţiştii PPTF Govora surprins pe M. C. de 45 ani, M.C.A. de 22 ani, VM de 28 ani, V.L 33 ani din comuna Mihăeşti, au pătruns fără drept în incinta complexului staţiei CF Govora, pentru a sustrage cărbune din vagoane. M.C. a provocat scandal, astfel că a fost sancţionat pentru tulburarea liniştii publice cu 1.000 lei, iar ceilalţi pentru pătrundere neautorizată în obiectiv, fiind sancţionaţi cu câte 500 lei fiecare la Legea 61/1991. Totodată, în incinta staţiei CF Govora au fost identificaţi G.M.A., de 31 de ani, din mun. Râmnicu Vâlcea şi M.A., de 18 ani care au pătruns neautorizat pentru a încerca să sustragă cărbune. Cei doi au fost sancţionaţi cu câte 500 lei la Legea 61/1991.
Autovehicul neînmatriculat, depistat în trafic
Miercuri, poliţiştii Poliţiei oraşului Băile Govora au depistat în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din localitate, pe C. Livia, de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În urma verificării în bazele de date, s-a confirmat faptul că autovehiculul este neînmatriculat motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
13 amenzi de 4110 lei, date de Poliția TF
În perioada 12-17 februarie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat şi executat acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă. În urma celor 13 controale efectuate pe linia pazei bunurilor şi valorilor monetare, Legii 12/1990 şi la centrele de colectare a fierului vechi. Poliţiştii au efectuat 89 de patrulări în trenuri de persoane, staţii şi triaje, fiind legitimate 69 de persoane. De asemenea, au fost depistaţi 48 de călători frauduloşi şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4110 de lei.