PESTE 100.000 DE TESTE pentru depistarea COVID-ului au fost efectuate în Vâlcea


În baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, până la nivelul datei de 24 mai 2021 fuseseră realizate 58.618 de teste prin tehnica RT-PCR. Conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 42.520 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total, până luni inclusiv, în Vâlcea fuseseră realizate 101.138 de teste pentru depistarea Coronavirusului.
„În baza Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 70 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 44 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu)”, au anunțat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea