PAC, în dezbatere publică


• Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că oficialii CE au prezentat pachetul legislativ referitor la Politica de Coeziune, Politica Agricolă Comună și Politica Comună pentru Pescuit în perioada 2014-2020

„Elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de programare națio­na­le trebuie să respecte principiul european al par­te­neriatului și să implice consultări cu repre­zen­tanți ai autorităților competente naționale, regio­nale, locale, cu organizații ale societății civile, cu parteneri eco­nomici și sociali, inclusiv partenerii din domeniul pro­tecției mediului sau având responsabilități pentru promovarea egalității și nediscriminării. În vederea respectării principiului par­teneriatului vor fi consti­­tuite structuri partene­riale cu rol consultativ la nivel național și regional, respectiv comitete con­sultative pentru stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vor fi incluse în noi­le programe cu finanțare europeană. Minis­terul Agriculturii și Dezvoltării Ru­rale va coor­dona îm­pre­ună cu Ministerul Afacerilor Europene, Comi­tetul tematic – Dezvoltare rurală, agricultură și pescuit. În cadrul acestui comitet con­sultativ vor fi organizate mai multe grupuri de lucru subsec­ven­te pe următoarele domenii: Agricultură și in­dustrie alimentară; Mediu; Dezvoltare economică în spațiul rural (activități non-agricole, infra­structură rurală, in­clu­ziune socială, patrimoniu cultural); Ino­vare și for­mare profesio­nală. Toto­dată, în cadrul Co­mitetului te­matic – Adminis­tra­ție și bună guver­nanță va fi or­ga­nizat grupul de lucru LEADER”, explică Lidia Giosan.

Aceasta continuă spunând că entitățile inte­re­sate în participarea activă la procesul de pro­gra­mare pentru perioada 2014-2020, în unul sau mai multe grupuri de lucru, sunt invitate să trans­mi­tă scri­sori de intenție în acest sens pe adresa feadr@madr.ro până la data de 31 august 2012. Acestea vor conține informații referitoare la sta­tutul și membrii organi­­za­ției, activitatea desfășu­rată în special în sectoarele vizate de politica de dez­vol­tare rurală și domeniile de interes în care doresc să fie implicate.

„Scrisorile de intenție vor fi analizate la ni­ve­lul ministerului pe baza următoarelor criterii: re­prezen­tativitatea organizaţiei, relevanţa sectoru­lui pe care îl reprezintă organizaţia din perspec­tiva politicii de dezvoltare rurală și/sau activitatea desfă­șurată până în prezent (de exemplu: Comi­tet de Mo­nitorizare SAPARD sau PNDR, RNDR, consul­tări europe­­­ne/re­­gionale/naționale organi­zate de MADR sau alte ins­tituții, etc.)”, conclu­zionează sursa citată.