Oul și agenda guvernamentală
Domnul Fuia, autoproclamat om de afaceri, probabil pentru meritul de a fi falimentat Stațiunea Fundulea, al cărei director era, s-a trezit peste noapte ministru agricol. Tranzacția care l-a calificat patriot este trecerea respectivei stațiuni în averea proprie și așa consistentă. N-a lăsat, carevasăzică, de izbeliște, pământurile grase și mănoase ale cercetării agricole românești. Să se ofilească, să rămână pârloagă, păi se poate?! Nașul acestei ungeri înalte este firește președintele Republicii despre care circulă vorba că ar avea la rându-i pasiuni agricole, stând în spatele unei privatizări cu cântec – ferma de partid, cu sere și acareturi, 30 Decembrie (rebotezată 1 Decembrie), din mejdina Capitalei. Mă rog, în scripte, zic știutorii, ar figura ca proprietar un Umbrărescu, Carcalescu, Asfaltarescu, dar cine se mai omoară să umble și să iscodească?
Certe sunt altele care se văd cu ochiul liber și sunt auzite explicit. Oul, la Iași, în piețe, a ajuns să coste 1,2 lei, iar în unele locuri chiar 3 lei. Găina, cică, ar fi în grevă a foamei, grevă impusă de zăpezile troienite, cele care nu se văd de la București, din cancelarii, dar se simt în gușa goală a galinaceei. Drumurile prin care ar trebui să vină furajele se încăpățânează să rămână impracticabile iar găina, insensibilă la măsurile de austeritate, nu se screme să ouă nici bătută. Doar în basmele lui Creangă, găina sau cocoșul, supuse biciului mânios al stăpânului, se întâmplă să producă ceva. Opoziția, cea care ba e, ba nu e, fiindcă e apucată uneori de crampa idolatriei, cere cu îndreptățire ieftinirea alimentelor printr-o măsură la îndemâna cârmuirii – scăderea sau chiar anularea TVA-ului la alimente. Curg argumente că asta se petrece și în alte țări europene (anularea sau reducerea respectivei taxe), că e nedrept să storci pensionarul de încă 24 la sută taxă pe valoarea adăugată la pâine când el își numără din ce în ce mai înfricoșat mărunțișul care nu prea mai e în buzunare. Nu figurează, zice țanțoș ca un cocoș bine îndopat, domnul Fuia, chestiunea nu figurează în agenda guvernamentală. Mare secret de stat și agenda asta pe care o imaginez un fel de Biblie prin care umblă, cu ochelarii pe nas, zilnic, funcționărimea cu limuzine și birouri, aflând pas cu pas ce are de făcut. Ieftinirea oului oricum nu intră. Din agenda guvernamentală absentează produsul cu coajă care pitește înăuntru albuș și gălbenuș. Ministrul anunță în schimb că se va pune pe belit țăranii care nu-și lucrează ogoarele. Jupuirea este nu cu briceagul, ca la cârlani, ci mai sofisticată, mușcând din teritoriile abstracte. E, cum ar pricepe nea Fane de la mine din sat, de 82 de ani, cu copiii și nepoții stabiliți prin alte țări, moștenitor a 5 hectare de pârloagă, „o belire financiară”. Cu cine să-și lucreze el pustietățile de pământ când nu găsești un om să-ți scoată zăpada din poartă iar mașinăriile agricole nu se cocoață pe dealuri? Nea Fane rămâne mut în așteptarea amenzii care va veni negreșit sub forma unui impozit triplat. A mai trecut prin asta în anii ’50, când chiaburii (cu 5 hectare el era clar dușman de clasă) erau supuși așa-zisei politici de îngrădire. Vom trece și prin asta, oftează resemnat țăranul.
Am întrebat un coleg, acreditat la ministerul care se ocupă de soarta pătrunjelului și a găinii în România, dacă există o cale de conciliere, dacă nu se pune de o consultare politică la Cotroceni pe tema ieftinirii oului scăpat pe sub coadă de păsările care cotcodăcesc. Nu, nu se prefigurează, mi-a zis ziaristul, învățat și el cu chestiunile macro. Fleacul omletei poate intra cel mult în agenda unor terchea-berchea ca mine, care, în lipsa unor preocupări mărețe, ostenesc cu întrebări idioate.