
Ora și urgența pentru SMURD
În doar 24 de ore, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru 20 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Râmnicu Vâlcea, Berbeşti, Dănicei, Buneşti Şuşani, Mădulari, Drăgăşani, Livezi, Lungeşti, şi Prundeni pentru: traumatisme craniene, hipertensiune arterială, traumatisme toracice şi la membrele inferioare, arsuri, o intoxicaţie etilică şi stări generale de rău. După acordarea primului ajutor calificat, 23 de pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare. Pentru încă o persoană, victimă într-un accident rutier, s-au efectuat manevre de resuscitare însă din păcate fără nici un rezultat, decesul acestuia fiind declarat la scurt timp de către medicul de pe ambulanţă.