Ocolul pământului în 120 de zile

Orașul Roșu sau arta mileniilor zidite în piatră

Iordania este situată în nordul Peninsulei Arabică, la vest făcând graniță naturală cu râul Iordan, de unde îi vine și numele. Suprafața totală a țării este de 90 kmp, având o populație de 6 milioane de locuitori (66 loc./kmp). Capitala este Aman, în nordul statului, la 330 km față de Portul Akaba, unde vaporul cu care călătorim a ancorat. Sub portul Akaba, puțin la nord-est, se găsește un punct de unde poți vedea cele patru țări vecine: Iordania, Egipt, Arabia Saudită și Israel.

Orașul Akaba, situat în partea de sud a Iordaniei, este un important centru universitar cunoscut prin plajele sale frumoase, pentru scufundările sub apă, dar, mai ales, fiind cel mai apropiat loc de pe mare pentru a vizita marele sit istoric Petra, ca și ruinele orașului Ayala, puse în valoare după 1980 (se găsesc la numai câteva minute de mers pe jos pe drumul principal al portului). Poveștile cu nopțile arabe se referă la Sinbad și portul vechiului oraș Ayala.

*

Obiectivul principal al vizitei noastre în Iordania a fost străvechiul oraș Petra, situat la 80 km nord-vest de Akaba, la răscrucea drumurilor comerciale dintre Gaza, Damasc și Golful Persic. Numele de Petra vine din limba greacă, care înseamnă piatră (stâncă, rocă) sau poate veni chiar de la numele biblic al Sfântului Petru. Petra este cunoscut și sub numele de Orașul Roșu (The Rose-red City sau Wadi Rum), fiind odinioară capitala Regatului Nabatienilor și important centru comercial. Se pare că acest defileu a fost creat în vremurile preistorice când, urmare a unuia din cutremurele telurice, muntele a fost despărțit în două. Defileul este cunoscut și sub numele de El Sik, fiind cuprins între două văi: una la nord,Wadi Nemeila, iar cealaltă la sud, numită Wadi Musa sau Valea lui Moise. Defileul, în unele locuri, nu este mai lat de 3,7 m, în schimb înălțimea lui poate atinge și peste 100 m, unde vezi cerul doar prin niște ochiuri foarte mici. L-am asemuit cu Cheile Bicazului de la noi, săpat în stâncă de apele râului Bicaz. Se poate asemui și cu Cheile Râului Guadalajorce, săpate prin mijlocul orașului Ronda din vârful Munților Sierra – Spania, numai că lungimea totală a sitului Petra, cu văile sale, atinge peste 7 km. Acest defileu este o formațiune naturală, unde omul a intervenit mult mai târziu, uimit fiind și el de ceea ce natura crease mult înaintea apariției lui. Dorind să arate cât este de puternic și de creativ, a săpat și șlefuit în roca defileului, realizând monumentale temple, amfiteatre, colonade, mânăstiri, poduri, morminte, scări și esplanade, care au rezistat mileniilor, în fața cărora noi ne minunăm.

Regatul Nabatienilor, a cărui origine este arabă, a durat din secolul al IV-lea B.C., până în secolul al II-lea A.C, când a fost cucerit de romani, după care au urmat musulmanii, în secolul al VII-lea și cruciații, în al XII-lea. Toți cuceritorii și-au lăsat amprentele, care dăinuie și astăzi asupra orașului Petra. În perioada înfloritoare a regatului prin acest defileu treceau caravanele cu mirodenii, mătăsuri, covoare și parfumuri, făcând legătura între Asia, Europa și Africa. După secolul al XII-lea, orașul sirian Palmira preia inițiativa și dezvoltă comerțul (cu mirodenii, mătăsuri, covoare și parfumuri) pe un drum mult mai scurt și mai lipsit de peripeții, astfel că importanța orașului Petra scade văzând cu ochii, până ce se transformă într-o ruină uitată de vremuri, câteva secole bune.

Johann Ludwig Burckhardt, explorator elvețian, redescoperă Petra în anul 1812 și o descrie lumii contemporane și urmașilor săi, așa cum a fost impresionat la vremea respectivă și cum noi toți, cei care o vedem astăzi, rămânem înmărmuriți, deși este situată în anticul Deșert Edom.

În ultimul timp, beduinii nomazi sălășluiau în încăperile săpate în stâncă ale vechiului oraș Petra. Statul iordanian creând un orășel, Wadi Musa, ca să le facă adăpost și să redea această minune a lumii turismului internațional. Mijloacele de transport, pe tot parcursul acestui loc istoric, sunt mersul pe jos, călare pe cal,e cămilă sau pe măgar, cu trăsurica cu două roți.

Astăzi, Petra este un oraș modern, înțesat de hoteluri de primul rang, desfășurat pe 4-5 km, dintre care mai bine de doi kilometri îi mergi numai pe jos, de-a lungul defileului Elsiq. Intri călare pe cal, cobori la Wadi Nemeila, treci prin poarta de intrare păzită de ostași îmbrăcați în armuri vechi (din vremurile romanilor) și intri în defileu, într-unul dintre cele mai impresionante drumuri de pe planetă, care se strâmtează și se lărgește cu înălțimi variabile; uneori nu vezi nici cerul liber. După doi kilometri de mers, când crezi că drumul s-a terminat, ajungi în Piața Templului Mare, unde rămâi mut de admirație. Templul, din timpul Împăratului Hadrian, este închinat zeiței Isis, având fațada pe două nivele. Primul nivel încadrează poarta mare de la intrare, fiind construit din șase coloane cu capiteluri înalte de șase metri și flancate de statuile din spatele coloanelor. Nivelul superior, care se păstrează atât de bine încât crezi că ieri a fost dat în funcțiune, este alcătuit din trei părți a câte două coloane fiecare, cu statui interioare, basoreliefuri și capiteluri ornamentale. În partea din mijloc, care este puțin mai înaltă decât cele două laterale și simbolizează o urnă, beduinii ascundeau comoara împăratului, conform unei legende.

Continuăm drumul; pe o parte și pe cealaltă vezi mormintele săpate în peretele stâncilor, scările dintre niveluri, alte și alte temple sculptate în stâncă. Nici nu bagi de seamă când ajungi la marele amfiteatru cu cele cinci mii de locuri, cu scenă și camerele laterale pentru pregătirea actorilor. Pe partea dreaptă ne întâmpină alte construcții, drumuri, platforme și scări de urcat, precum și Palatul, Sexta Florentină, Corintia și Esplanada orașului. Căldura de peste 35ºC simți că te topește. Drumul o ia la stânga într-un unghi de 90º, de unde vezi Poarta cea Mare și Drumul Colonadelor. Din nou trebuie să saluți garda națională, să te fotografiezi cu ei, ca să ai acces mai departe; e minunat să ai norocul să ajungi în momentul schimbării gărzilor. Pe drumul dintre colonade există cam 5-10 cm de nisip mărunt, ca un praf, care te arde la picioare și prin talpa pantofilor; aici, drumul numai cu cămilele este accesibil. Treci de Podul Temenos și ajungi, în sfârșit, la Palatul Domniței Faraonului (aici găsești și intrarea în incinta sacră Qasr Erbenet). Ne îndreptam spre Mănăstirea El Deir. Avem două posibilități: sau să urci călare pe unul din măgarii oferiți contra cost ori să urci singur scările săpate în stâncă prin Valea Wadi El Deir. Cvum te țin puterile! În drum, poți vedea cruci și inscripții în limba greacă, ca și celebrul Tricliniu al leilor. Mănăstirea, care este o imitație a El Jaznah, măsoară cam 45 m înălțime, 50 m lățime și are o poartă de 8 m înălțime și 4 m lățime.

În sfârșit, ni se oferă și ultima escapadă: Muntele Sacrificiului. Îl văd în splendoarea lui după ce urc 1.045 de trepte. Sunt aproape istovit… Pentru întoarcere scot din buzunar 10 dolari, iau o cămilă fără să mai negociez și mă lasă la Templul cel Mare, cam pe la jumătatea drumului. De acolo fac apel la o faitonetă (un fel de șaretă), care mă scoate din defileu, unde mă așteaptă calul pe care l-am plătit încă de la începerea vizitei. Mai scot din buzunar încă 5 dolari ca să urc călare până la autobuz.

În drumul de înapoiere din Petra am avut o surpriză frumoasă:am auzit glasuri românești: un grup de 50 de turiști români, care veneau din Siria, au vizitat această minune a naturii și a minții oamenilor.

Fericit că am prins autocarul și că am găsit aer condiționat, am revenit în Portul Akaba, unde se afla Vasul Amsterdam, care ne întâmpină cu emblema-slogan „Home sweet home” (Casă, dulce casă!). Într-adevăr, simt dulceața vasului; în cabină, găsesc un whisky adus de acasă, tocmai bun ca să-ți recapeți din puteri, fac un duș și apoi mă îndrept satisfăcut, plin de impresii, spre o elegantă, gustoasă și îndestulătoare cină.