Ministerul Sănătăţii a amputat finanţarea: ce facem, închidem toate spitalele?

Prins în iureşul reformei din domeniul sănătăţii şi călcând în picioare toate obliga­ţiile sociale şi morale ce-i revin prin lege, Ministerul Sănătăţii nu mai ţine seama nici măcar de propriile promisiuni. La data de 15 martie a.c., de exemplu, prin adresa nr. 17638, sus-numitul minister mi-a comunicat că, în acest an, vom avea asigurată finan­ţarea cheltuielilor de funcţionare a unităţilor spitaliceşti din judeţul Vâlcea, inclusiv cele aferente drepturilor salariale ale perso­na­lului medical din unităţile sanitare cu paturi.

Exact după trei luni, mi se aduce la cunoştinţă că sumele propuse de noi în vederea contractării serviciilor medicale spitaliceşti pentru anul 2011, nu mai sunt luate în considerare şi că plafonul acceptat de Casa Asigurărilor de Sănătate Vâlcea va reprezenta doar 93,34% din contractul care a acoperit serviciile din anul anterior. În cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâl­cea, bunăoară numărul de externări accep­tate pentru contractare în cazul serviciilor pentru acuţi a scăzut de la 48583 câte s-au înregistrat în 2010, la 35134, ceea ce ­înseam­nă o reducere drastică, de 28,69 %.

De „bisturiul” amputărilor n-au scăpat nici serviciile spitaliceşti pentru bolnavii cronici. În cazul acestora, dacă, în anul 2010, au beneficiat de plata serviciilor 4137 de persoane, pentru acest an, nu vor fi acceptaţi la decontarea serviciilor spita­li­ceşti decât 3206 bolnavi.

Am „radiografiat” situaţia extremă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru a demonstra că, în viziunea Ministerului Sănătăţii şi, prin ricoşeu, a Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, reforma în do­me­niu este percepută ca o extirpare a obli­ga­ţiilor ce le revin prin Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, încăl­când flagrant prevederile art. 120, alin. (1), lit. ”c” care precizează foarte clar: „pachetul de servicii de bază se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, ma­teria­lele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii” – toate acestea fiind suportate din Fondul asigurărilor de sănătate. Numai că, din anul 2006 şi până în prezent, Legea nr.95/2006 a fost continuu „chiuretată” şi i s-au adus tot felul de modificări care n-au făcut decât să deschidă o serie de portiţe spre deturnarea fondurilor destinate servicii­lor medicale care să acopere tot felul de găuri din bugetul naţional. Altfel zis, în loc să contribuie la consolidarea fondurilor CAS, statul îşi consolidează bugetul sorbind cu nesaţ din banii pentru sănătate. Şi asta în condiţiile în care, de anul trecut, Guvernul a mai deschis un robinet financiar prin impo­zitarea cu 5,5 % a veniturilor pensionarilor care depăşesc 740 lei pe lună. Sub inci­denţa acestei decizii aberante au intrat pes­te două milioane de contribuitori! Unde ajung aceşti bani?

Consiliul Judeţean Vâlcea nu a primit de la bugetul de stat niciun leu pentru acoperirea cheltuielilor la medicamente şi servicii medicale şi nici posibilităţi financiare proprii nu are în acest scop, aşa cum a intenţionat Ministerul Sănătăţii atunci când a aruncat spitalele în ograda autorităţilor locale.

Aflăm astăzi cu stupoare că, în negocierile cu Guvernul român, FMI a impus ca internările în spitale să scadă neapărat cu 10%. Am înţelege până la urmă şi acest lucru dacă reducerea numărului de internări s-ar fi stabilit în paralel cu îmbunătăţirea condiţiilor în medicina primară prin dotarea cu aparatură care să permită tratarea afec­ţiunilor simple la acest nivel. Or, realităţile sunt altfel şi mult mai dureroase. Plecarea medicilor peste hotare (în 2010, 3.000 de medici au depus actele pentru a pleca să lucreze în străinătate), lipsa me­di­ca­men­telor şi a aparaturii medicale performante, condiţiile precare din spitale şi timpul foarte lung de aşteptare pentru programări şi intervenţii au devenit crize cronice şi pentru pacienţi şi pentru cadrele medicale. Din toate aceste motive, serviciile de specia­li­tate în sănătate au ajuns într-o gravă sufe­rinţă. Poate că şi de asta am devenit cam­pionii Europei la rata mortalităţii, a morbi­dităţii şi – vai! – la cea a deceselor evitabile.