Miercuri, la orele prânzului:
CARAMBOL CU TREI MAȘINI în centrul unui oraș din județ. O persoană a ajuns la spital


În jurul orei 11.00, miercuri, 19 aprilie 2023, în zona blocurilor din orașul Berbești s-a produs un accident rutier (pe Drumul Județean 605 A). Trei autoturisme, în care se aflau șapte participanți, au intrat în coliziune. La locul accidentului au intervenit un autovehicul de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD cu șapte subofițeri de la Grupul de Intervenție Grădiștea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.
Două persoane au fost rănite în urma producerii accidentului rutier, una evaluată de echipajul SAJ și alta de echipajul SMURD.
Pompierii au asigurat măsurile necesare de protecție în zonă pentru prevenirea declanșării unui incendiu. Circulația rutieră s-a desfășurat pe rute alternative. La spital a fost transportată o sigură persoană rănită în accident, care a suferit traumatism cranio-cerebral.