„Învăţământul moare fără bani!”


• Lucian Marinescu, reprezentantul FSLI în judeţul Vâlcea, e de părere că nivelul educaţiei va scădea neîncetat pe viitor

Rezultatele de la examenul de Bacalaureat n-au fost suficiente. Au fost urmate de seria concursurilor de titularizare pentru ca dezastrul din sistem să fie perfect dezvelit. Contactat telefonic, Lucian Marinescu, liderul celui mai important sindicat din educaţia vâlceană, ne-a explicat: „Subfinanțarea sistemului de învățământ, salariile din care nu se poate trăi și lipsa modernizării unităților de învățământ sunt principalele motive care transformă acest sistem într-o „paria” pentru oamenii valoroși. Rezultatele concursului național de titularizare ne demonstrează faptul că spre acest domeniu nu se mai îndreaptă oamenii bine pregătiți profesional, întrucât nu sunt motivați să facă acest lucru. Grila de salarizare care pornește de la 660 de lei, echivalentul unui salariu pe care îl primește muncitorul necalificat, este principalul motiv care ține departe de sistemul de învățământ candidații competitivi.” În sprijinul spuselor lui Marinescu vin şi cifrele, de-acolo de unde statisticile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului arată că numărul tinerilor care se îndreaptă către o carieră profesională a scăzut de la un an la altul (Dacă în anul 2008, din numărul total al candidaților, aproximativ 10.000 erau absolvenți de studii superioare ai acelui an, în anul 2011 numărul lor s-a redus la jumătate). „Și în acest caz, motivul este același: nu poți face performanță într-un sistem care nu își respectă salariații”, e concluzia lui Marinescu.