Între ipocrizie și oportunism


Statele din lumea noua sunt indestructibil legate de fenomenul emigrației. Bazele lor au fost puse de emigranți, au fost fondate de aceștia. Statele Unite ale Americii nu fac excepție, ba chiar fenomenul a continuat pe tot parcursul secolelor 19 și 20, până astăzi. Emigranții au dus greul muncilor fizice când s-au construit căile ferate sau capacitățile industriale, făcând America măreață. Din rândul lor au rezultat și marii milionari, precum actualul sfătuitor al președintelui Trump. Cetatea filmului este plină de nume italiene, industria muzicală de nume spaniole, românii au și ei gloriile lor peste ocean. La un moment dat circula o poză de grup de la nu știu care olimpiadă de matematică, locul I – SUA, locul II – China, dar concurenții nu difereau ca fizionomie între ei. În aceste condiții, declarația politică a lui Donald Trump, cum că America va fi măreață din nou prin închiderea granițelor și stoparea emigrației, denotă o imensă ipocrizie. Doar lipsa unor minime cunoștințe de istorie și cultură politică fac credibilă o astfel de declarație.

Vicepreședintele american, JD Vance, nu dorește să fie mai prejos decât șeful său și ne servește una și mai gogonată, direct de la Munchen. Încercarea de a stopa ascensiunea unor partide extremiste către vârfurile puterii, in România si Germania, este considerată de Vance profund antidemocratica, adăugând ca democrațiile sunt șubrede dacă pot fi răsturnate cu un pumn de dolari. Numai că ce să vezi, a vorbit de funie în casa spânzuratului, Germania știe cel mai bine, pe propria piele, cât de vulnerabile sunt democrațiile în fața pericolului populist și extremist. România, cu o democrație incipientă și un nivel de educație mai scăzut, este încă și mai vulnerabilă.

Interesant este cum reverberează aceste declarații, și altele, în tărtăcuța politicienilor populiști de la București. Aceștia preiau de la Trump doar ceea ce le slujește propriului interes, ignorând alte mesaje care le-ar da fiori dacă s-ar concretiza. Oportunismul lor e greu de digerat. Așteaptă legitimitate de la Washington, dar nu suflă un cuvânt despre faptul că orice ajutor militar este condiționat de cedarea resurselor, că marile puteri se înțeleg peste capul celor mici în probleme care privesc teritoriul celor din urmă. Și asta este politica lui Trump, domnilor, pe care trebuie să o aveți în vedere. Nu vă faceți că n-o cunoașteți. Azi e Ucraina un câine mort, mâine poate fi România. Tot oportuniști de mucava sunt și cei care se raportează la celălalt mare antidemocrat al Europei. Îi aprobă lui Putin măsurile antiglobalizare, însă ignoră cu bună știință restrângerea libertăților pentru cetățenii ruși, ceea ce i-a permis tiranului să se mențină de atâta timp la putere. Practic, vor drepturi mai multe, inclusiv pe cel de a provoca haos, citând din unul care le-a anulat complet. Ce paradox amuzant, domnilor georgiști, cât oportunism inefabil pe conducătorii voștri și câtă naivitate pe voi! Suntem înconjurați de ipocrizie și oportunism la toate nivelurile politicii, țineți-vă bine pentru că urmează vremuri cumplite. Avionul condamnaților tocmai a decolat iar noi, cetățenii obișnuiți, suntem înăuntru. Deocamdată traversează o zonă de turbulențe.