
Încă un dosar penal pe Valea Oltului
Cum week-end-ul a fost plin de evenimente rutiere pe Valea Oltului, numeroși șoferi au căzut în „capcanele” întinse de polițiștii. Oamenii de la Rutiera din Călimănești au fost printre cei mai activi din județ și au depistat infracțiuni la foc continuu. Asta a simțit-o și un bărbat cu vârsta de 42 de ani, care a fost oprit în trafic. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta se afla la volan deși servise câteva pahare în prealabil. „Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică s-a trecut la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice”, descriu polițiștii vâlceni, prin intermediul unui comunicat de presă, cauzele care au contribuit la întocmirea dosarului penal.