
În comuna Valea Mare de lucrează la montarea pompelor pentru staţia de canalizare
Aşa cum am mai informat, în comuna Valea Mare se lucrează intens la montarea pompelor pentru staţia de canalizare, întrucât primarul Constantin Briceag doreşte ca, în cel mult două săptămâni, să dea în folosinţă un nou tronson de reţea, în zona Mărgineni – Drăganu. „Această extindere se realizează în satele Mărgineni, Drăganu, Valea Mare şi o porţiune din Delureni. Lucrările sunt «prinse» pe Ordonanţa 28 şi sunt executate în proporţie de 95 la sută. În satul Valea Mare, s-au instalat deja pompele. La graniţa cu Măciuca, mai avem o staţie micuţă, care trebuie doar montată”, afirmă Briceag.