În cel mai lung meci din istoria baschetului românesc
VÂLCEA CÂȘTIGĂ ÎN GIULEȘTI CU 122-114


Cinci reprize de prelungiri!

Vâlcea și Rapid au scris istorie în baschetul românesc, după partida de sâmbătă, din Giulești. Cu cinci reprize de prelungiri, adică 25 minute adiționale celor 40 normale, cele două echipe au pus pe masă cea mai lungă partidă din istoria Ligi Naționale de Baschet Masculin și una dintre cele mai lungi din istoria baschetului.

Au învins vâlcenii cu 122-114, după 71-71 în timpul regulamentar. O victorie splendidă, care aduce echipa noastră din nou pe locul 3 al clasamentului.

Kadre Gray a fost admirabil, cărând pur și simplu echipa după el. Irezistibil în pătrunderile spre coșul advers și plasator perfect apoi în plasă, canadianul a rezistat 62 minute pe teren. Mai mult decât atât, el nu a cedat niciodată, nici măcar atunci când mai erau câteva secunde și eram conduși. După părerea mea, măcar jumătate din victorie i se datorează.

Noul venit Talon Cooper a intrat bine în meci, cu 16 puncte, având patru reușite de la distanță. Pare un jucător pe care Vâlcea se va baza.

Hudson a pus pe tabelă 29 puncte, însă pare că cedează emoțional în finalurile de meci cu adevărat importante. Așa s-a întâmplat și la Pitești, dar și în sala Rapid, unde a ratat câteva momente care puteau întoarce soarta meciului.

CS Vâlcea 1924 urcă pe locul 3 al clasamentului, cu 14 victorii și 5 înfrângeri. Sâmbătă, 8 februarie, în sala Traian, vine Dinamo, într-o întâlnire care pare mai dificilă decât arată locul 11 al bucureștenilor.

Foto – Foto credit/Cătălin Mărgărit