Iliuță și Nicușor, stați așa!
În lipsa unui guvern stabil, pe fondul negocierilor aprinse inițiate de președintele Nicușor Dan, am văzut tot felul de ieșiri în spațiul public ale unor miniștri sau prim-miniștri de ocazie care, cu verva politicii de cârciumă, știu ei ce-ar face, de unde ar tăia și pe cine ar comasa. S-a umplut țara de sfaturi avizate pentru Iliuță și Nicușor, însoțite de imprecația că dacă nu vor îndeplini întocmai, praful se va alege de țărișoară. Dacă tot e pauză competițională la fotbal, economiști sau simpli cetățeni chibițează pe maidanele politicii, trăgând de TVA într-o parte sau în alta. Mai suportați încă una, domnilor politicieni?
Pornesc de la analiza mediului privat în comparație cu sectorul bugetar. Oamenii de afaceri se vaită de o acută lipsă a forței de muncă. Vedem pensionari angajați la supermarket, elevi și studenți sezonieri în industria HORECA. Cum-necum reușesc să se descurce, dacă nu, aduc lucrători asiatici și africani. În București, cel puțin, străinii au monopolizat câteva domenii precum livrările de produse la domiciliu, restaurantele fast-food sau chiar construcțiile. Dar ce te faci cu munca înalt calificată? Acolo nu există soluții. Umblă companiile prin universități, încă de prin anul întâi să-i ademenească pe studenți, și tot rămân goluri imense. Asta demonstrează că avem o economie privată sănătoasă. Încă o mai avem, dacă n-o sufocăm cu biruri.
De partea cealaltă, ce vedem? Un stat anchilozat în propria neputință, cu o structură de personal excedentară, greoi și ineficient, mâncat de sinecuri, tributar pensiilor speciale. Posturi pe cât de bine plătite, pe atât de inutile, sunt cu ghiotura în agențiile guvernamentale, regii sau companii naționale. Nu mai vorbesc de administrația locală. Cineva propunea privatizarea ANAF-ului, ineficient în colectarea datoriilor. Dacă e glumă, e bună. Dacă e la modul serios, e și mai bună. Sunt atâtea firme specializate în recuperări de creanțe.
Ce, nu s-au mai văzut entități care odată privatizate și-au recăpătat strălucirea? E plină țara de exemple cum e plină și de nostalgici care, văzându-le cum strălucesc, condamnă privatizarea, deși la momentul respectiv a reprezentat salvarea lor. Aduce-ți-le din nou în proprietatea statului că se va repeta povestea. Au fost vândute bogățiile țării pe nimic, susțin unii. Păi da, dacă nu erau rentabile. Bunăoară, industria sării, prin Salrom, a rămas de stat. CFR-ul e de stat. Uitați ce se petrece la Praid și prin alte părți, cum nimeni nu e tras la răspundere pentru distrugerea unei mine. Pagube de miliarde. Așa ceva în mediul privat nu există. Dacă mă întrebați pe mine, Salrom ar trebui cât de curând să ajungă pe bursă, prin vânzarea unui pachet minoritar, pentru că rigorile bursei impun și o guvernanță corporatistă. Statul însuși e în pragul falimentului, nu poate funcționa fără împrumuturi lună de lună și aceste împrumuturi amenință să devină nesustenabile.
Așadar, să recapitulăm: avem mediul privat în plină dezvoltare, cu deficit de forță de muncă, care nu-l lasă să se dezvolte și mai mult; și mai avem un colos de stat, cu excedent de forță de muncă, care îl îngroapă în datorii. Ce e de făcut, mie mi se pare la mintea cocoșului, nu știu cum vi se pare vouă. Nu e ca și cum ar fi nevoie de protecție socială, cei disponibilizați nu și-ar găsi de lucru imediat, dacă ar dori acest lucru. Bine, e puțintel mai greu decât să plimbe două hârtii pe scări. Și cu toate astea, Guvernanții discută de biruri tot pe ăsta micu’, creșteri de TVA, impozit majorat pe profit și pe dividende, taxe pe bunuri. Ne mai facem bine vreodată?