Halep, Roșia Montană, Pfizer…
În ciuda teoriilor alarmiste și conspiraționiste care înveninează sufletele, România are o lungă tradiție a proceselor câștigate la tribunalele internaționale. Recenta victorie de la Washington împotriva companiei canadiene Gabriel Resurces (prin care s-a evitat plata unor despăgubiri de 6,7 miliarde dolari) este doar o bornă prin care casele de avocatura românești și străine, în slujba statului român, își justifică trecutul glorios. Dosare de mai mică amploare precum Rompetrol, Awdi sau cel al fraților Micula au fost și ele soluționate favorabil. Și dacă tot facem o trecere în revistă, cel mai răsunător este, fără îndoială, litigiul între România și Ucraina privind platoul continental al Mării Negre, tranșat în favoarea României de Curtea Internațională de Justiție de la Haga.
Așadar, avocați buni avem, interesul României ni-l cunoaștem și cu toate astea lucrurile nu stau chiar atât de roz pe cât se pare. Nimeni nu spune că România are sute de procese pierdute la instanțele internaționale împotriva unor directori de companii de stat, regii autonome sau structuri ale administrației centrale și locale, înlocuiți abuziv din funcție, asta după ce și-au făcut plinul. Să ne înțelegem, aceste înfrângeri nu sunt unele nescontate, mai ales că în ultima vreme pare să fi apărut o nouă specializare juridică, aceea în vicii de procedură, nu cum să le evite, ci cum să le strecoare în documente și acte administrative, în așa fel încât să iasă basma curată. Așa încât bieții directori ajung să-și falimenteze propria companie de stat sau propria primărie, din neglijență, de două ori, o dată în timpul mandatului și a doua oară după încetarea lui. Mai sunt și procesele la CEDO, soluționate cu sentințe împotriva statului acuzat de rele tratamente aplicate propriilor cetățeni.
Însă procesul de care mă tem cel mai tare abia urmează. Compania farmaceutică Pfizer cere României 564 de milioane de euro pentru 29 de milioane de doze de vaccin comandate în timpul pandemiei, la care guvernul român a renunțat. Disputa a ajuns la un tribunalul din Bruxelles unde România e apărată de un consorțiu internațional de avocați. Mă tem din cauza acelorași vicii de procedură la care făceam referire, altfel nu s-ar justifica ancheta declanșată la București împotriva unor factori de decizie (miniștri, secretari de stat) din perioada pandemiei. Anchetă rămasă, evident, fără rezultat.
Totuși, cred că mai bine aș sta în banca mea decât să mă antepronunț. Niciodată nu știi de unde sare iepurele. A aflat asta până și premierul Marcel Ciolacu. Scepticismul său, calculat după unii, în privința șanselor României de a evita despăgubirile uriașe în cazul Roșia Montană, a determinat fluctuații majore pe piețele de capital, raliuri urmate de prăbușiri spectaculoase. Toate ca toate, dar să-l facem vinovat pe managerul de la covrigărie, care a manipulat doar lăzi și paleți cu stivuitorul, de manipularea cu bună știință a bursei canadiene mi se pare o prostie. I-am exagera desigur o minte sclipitoare de care nu se face vinovat. Mai degrabă, ca tot românul, știe să pună răul în față și dintr-un calcul electoral. Să vedem ce va fi cu Pfizer.