Frumosul și Răul
Tema acestei lecţii de Abecedar mi-a fost sugerată de lectura unei cărţi scrise de un chinez, naturalizat francez, cu nume ce păstrează ambele culturi François Cheng. Cartea are ca titlu „Cinci meditaţii asupra frumuseţii” și a apărut în colecţia Livre de poche la Editura Albin Michel în anul 2006. De precizat că François Cheng este primul asiatic ce ocupă unul dintre cele 40 fotolii ale Nemuritorilor (Immortels) din Academia Franceză. Cartea este o bijuterie literară și filozofică și nu mă hazardez să-i fac o prezentare, de teamă să nu fiu la înălţimea necesară. Voi alege câteva idei accesibile și unor nespecialiști, care vor fi, sper, cititorii Abecedarului.
După ce avertizează că timpul generaţiei noastre este marcat de violenţe oarbe și catastrofe naturale și ecologice, manifestări evidente al Răului, autorul ne arată că la celălalt capăt al realităţii se află Frumosul permanent dăruit la facerea acestei lumi, Frumos care se crede că a constituit motivaţia Creaţiei. Autorul se întoarce apoi la fiinţa umană, unde vede Răul pe care omul îl face omului, un rău mai mare decât orice rău săvârșit de cel mai sălbatic animal. Acest Rău este, după opinia autorului, un mister obsedant.
Alternativa Răului nu este Binele, pentru sino-francez, ci Frumosul, un mister și el pentru că, zice autorul, lumea n-a fost condamnată să fie frumoasă. Românul are o vorbă pentru ce este rău, spune că nu e frumos. Şi pentru ca misterul să fie deplin, Frumosul și Răul se întâlnesc și se combină într-o realitate nouă care le afirmă și le neagă în același timp, pentru că Frumosul și Răul sunt nevoite ca să convieţuiască, deși Raul este distructiv și Frumosul este ziditor. Dostoievski a dat răspuns asupra rezultatului acestei lupte : „Frumuseţea va salva lumea”. De rău, aș adăuga, cu grijă să nu-l supăr pe marele rus.
Definirea noţiunii de Frumos a întâmpinat dificultăţi. Lui Hippias, care a spus că frumoasă este o tânără virgină, Socrate i-a replicat că și o iapă tânără sau o liră sunt la fel de frumoase și ca să nu deranjeze fecioara, Dialogul lui Platon, se termină printr-o aporie : „nu s-a găsit nicio definiţie satisfăcătoare pentru Frumos”. Kant disociază plăcerea de frumos, pentru el Frumosul este dezinteresat, este frumos ceea ce place tuturor. Greul începe când intervine omul, liber să evalueze Frumosul și să-l folosească, libertate de care profită Răul, care poate utiliza Frumosul ca instrument de înșelăciune și dominaţie.
Răul este definit ca un comportament sau eveniment dăunător, distrugător, care produce suferinţe morale sau fizice. Morala, religioasă și juridică a consemnat unele comportamente rele unanim acceptate: omorul, furtul, minciuna, înșelăciunea, dar răul se distribuie pe o arie mult mai întinsă, amestecându-se de multe ori cu binele. Sunt situaţii în care trebuie să faci un rău pentru a evita un rău mai mare. Mult rău provine din ignoranţă, scuzabilă când nu este însoţită de o rea intenţie, condamnabilă când este prostie agresivă și perseverentă. Sunt și comportamente greu de rânduit, nedăunătoare altora, dar repudiate de colectivităţi, precum avariţia și homosexualitatea. Răul adevărat este judecat după finalitatea actului.
Dacă lumea n-a fost condamnată să fie frumoasă cum putem explica evidenţa că trăim într-un Paradis de frumuseţi ? Răsăritul și Apusul Soarelui, ieșirea puiului de pasăre din ou, reînvierea plantelor sub comanda Soarelui, coloritul și parfumul florilor, frumuseţea adâncurilor, simfonia pădurilor, zâmbetul copiilor, eleganţa căprioarelor, iată numai câteva din frumuseţile dăruite nouă de Creator. Filozoful chinez și francez evită răspunsul la această întrebare, el precizează că se va concentra asupra universului viu și, mai ales, asupra fiinţei umane unde Frumosul realizează o comuniune totală între corpul material și sufletul spiritual. El găsește adevărata frumuseţe în conștiinţa frumuseţii și în elanul către frumuseţe și îl citează pe Sfântul Augustin: „Frumuseţea rezultă din întâlnirea interiorităţii cu splendoarea cosmosului”.
Frumosul autentic este garantat de bunătate împreună cu care înfăptuiește starea supremă a adevărului, ca justificare a existenţei. În principiul frumosului este cuprins și principiul iubirii, evocat și de Platon în Dialogul Banchetul unde Eros parcurge drumul de la iubirea fizică având ca obiect frumuseţea corpului, trece prin iubirea morală reprezentată de frumuseţea sufletului ca să ajungă la contemplarea frumuseţii absolute. Dar, forma supremă de manifestare a iubirii este sacrificiul, victorie incontestabilă asupra Răului. Sacrificiul, cu forma lui, sacrificiu suprem, reprezentat de Mitul Christic, lasă Răul fără obiect și recuperează victoria sacrificatului în memoria posterităţii.
Frumosul absolut este la îndemâna omului, el cuprinde iubirea, exigenţa demnităţii, compasiunea și justiţia, virtuţi componente ale moralei creștine. Fiecare experienţă a frumosului, cât de scurtă, ne restituie prospeţimea și misterul nașterii lumii.
François Cheng, moștenitor a două mari culturi, chineză și franceză, îmbogăţește cele cinci meditaţii asupra frumuseţii prin alăturarea idiogramelor chinezești, recunoscute pentru bogăţia de semnificaţii, cu rafinamentul și generozitatea franceză. La sfârșitul acestor note de lectură îmi recunosc încă odată limitele de cronicar și invit eventualii cititori să caute și să aprofundeze, înarmaţi cu un caiet de lectură, cartea Nemuritorului francez, de origine chineză.
Nicolae Radu