Fosta soție a lui Mădălin Voicu expune la Teatrul Anton Pann


• pictorița Carmen Olteanu aduce ”Amprente ale lumii mele”, joi 29 iunie, ora 18.00

Joi, 29 iunie de la ora 18.00, în foaierul Teatrului Anton Pann, va avea loc vernisajul expoziției de pictură intitulat ”Amprente ale lumii mele” ale unei dintre cele mai apreciate artiste din România, Carmen Olteanu: „Despre pictorița Carmen Olteanu, originară din Vâlcea, se poate vorbi mult și la superlativ. Pasiunea sa pentru pictură a început de mică, așa se face că mai târziu o găsim elevă la Licel de Arte din Rm Vâlcea, perioadă în care ajută și la pictarea bisericii cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul natal. Mergând pe același drum, își continua studiile la Facultatea de Arte Plastice, specializarea pictură, urmează cursurile postuniveritare și după master își dă doctoratul. Este Doctor in domeniul Artelor Plastice și Decorative la aceeași universitate și membru al UAP din România, filiala București. Se remarcă prin complexitatea lucrărilor și în decurs de câțiva ani își face un nume, fiind invitată să participe cu expoziții în toată lumea, lucrările sale fiind apreciate și cotate la un nivel foarte înalt. Amintim aici ultimele două expoziții din Dubai și Grecia, unde expune alături de mari personalități din lumea artelor plastice. Faptul că a acceptat invitația managerului Teatrului Anton Pann, Octavian Costin, de a expune la în acest minunat edificiu al artelor, nu poate decât să ne bucure și în același timp ne onorează. Doar vine acasă, aici unde a avut primele porniri în această minunată artă, pictura. Vine cu expoziția, intitulată atât de frumos ”Amprente ale lumii mele”, expoziție în care vom vedea chipurile inocenței, chipurile unor păpuși pictate cu atâta măiestrie de către Carmen Olteanu. Suntem convinși că mesajul pe care vrea să-l transmit artista cu privire la această expoziție va ajunge cu ușurință la sufletele dumneavoastră.
Iată ce spunea criticul de artă, Ana Amelia Dincă, despre aceste lucrări ce poartă semnătura ei. ”…artista este mult mai profundă în mesajul transmis, deschizând fereastra unei scenografii complexe, unde lumea este văzută ca un teatru de păpuși, reiterând aici multiplele fațete ale omului, multiplicarea lui prin dedublare și sub aparența purității.” (Ana Amelia Dincă)”.
Expoziția ”Amprente ale lumii mele” va fi vernisată, joi 29 iunie, de la ora 18.00, în foaierul Teatrului Anton Pann. Despre artistă și creațiile sale va vorbi Gheorghe Dican, președintele UAP Vâlcea. Haideți, în aplauzele dumneavoastră, s-o primim cu bucurie pe pictorița Carmen Olteanu, cea care prin numele său aduce un plus de imagine Râmnicului. După vernisajul expoziției sunteți invitați ca să participați la premiera spectacolului ”Si din 10 n-a mai rămas niciunul” regia Eugen Gyemant, piesă  după celebrul roman al autoarei Aghata Christie. 29 iunie, o zi cu două evenimente de excepție la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea” reiese dintr-un comunicat oficial de presă.