ERASMUS LA ȘCOALA PROFESIONALĂ COLONIE


Zilele Erasmus + tocmai s-au încheiat și putem spune că Școala Profesională Colonie s-a remarcat din nou celebrând filozofia programului Erasmus + prin trei evenimente de prestigiu:

1.Conferința de lansare a proiectului de mobilitate școlară.

2.Conferința de lansare a proiectului de mobilitate profesională VET.

3.Atelier de pregătire culturală și pedagogică cu participanții la proiectul de mobilitate profesională VET.

Triplul eveniment a avut loc în 16 Octombrie 2025, la sediul Școlii Profesionale Colonie cu participarea a peste 60 de persoane(elevi, părinți, participanți proiecte, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, membrii ai comunității locale).

Evenimentul a debutat cu o scurtă prezentare din partea directorului școlii, doamna profesoară Mihai Andra Mihaela, despre proiectele de mobilitate școlară și profesională.

A fost făcut un istoric al programului Erasmus + în Școala Profesională Colonie, numărul de participanți la proiectele de mobilitate Erasmus + și rezultatele obținute de aceștia.

Au fost prezentate activitățile ce vor fi desfășurate sub egida Erasmus + în anul școlar 2025-2026, obiectivele de realizat  și rezultatele ce vor fi obținute în urma participării la proiectele Erasmus +.

În cadrul atelierului de lucru realizat cu participanții de la proiectul de mobilitate profesională VET, au fost prezentate informații despre programul de practică, sarcinile pe care participanții le au de îndeplinit, modul de realizare a practicii în străinătate, monitorizarea si evaluarea stagiului de practică.

Împreună cu participanții a fost întocmit un acord de învățare, acord semnat de participanți.

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susținut de elevii școlii și cu gânduri bune privind implementarea cu succes a noilor proiecte Erasmus+.