
E oficial: Vuza se bagă în lupta pentru Oltchim!
În şedinţa AGEA Chimcomplex din prima parte a acestei luni, convocată de preşedintele Consiliului de Administraţie a fost aprobat planul de majorare cu 170 de milioane de lei a capitalului social, prin emiterea a 135 de milioane de acţiuni.
„Scopul majorării capitalului social este de a asigura o parte din fondurile necesare achiziţiei unor Grupe de Active viabile economic ale Oltchim Râmnicu Vâlcea. Astfel, finanţarea achiziţiei Oltchim se va face din fonduri proprii existente, din capitalul obţinut în urmă acestei majorări a capitalului social al Chimcomplex, precum şi din credite contractate de la instituţii bancare şi nebancare. Totodată, prin majorarea capitalului social se va asigura şi capitalul de lucru necesar punerii în funcţiune a unei noi platforme chimice, prin integrarea activelor de producţie ale Chimcomplex cu cele cumpărate de la Oltchim. Această decizie a AGEA Chimcomplex reprezintă un pas important, printre ultimii, în demersurile noastre de constituire a Companiei Naţionale de Chimie. Odată cu finalizarea auditului pe care îl efectuăm la Oltchim, vom putea spune că suntem 100% pregătiţi să depunem pe 26 iunie o oferta realistă de preluare a activelor viabile ale combinatului din Râmnicu Vâlcea. Mai departe, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători, alături de specialiştii noştri şi de partenerii comerciali, tehnici şi financiari, rămâne să ne apucăm de treabă şi să aplicăm planul nostru de măsuri al cărui scop final este revitalizarea industriei chimice din România”, se arată într-un comunicat de presă transmis pe această temă.