
E bine sau rău? Copiile legalizate ar putea să devină istorie!
Parlamentarii lucrează la un set de acte normative care, intrare în vigoare, ar putea interzice reprezentanților instituțiilor publice să mai solicite cetățenilor copii legalizate după diferite acte. Proiectul se află în stadiul preliminar, unul de analiză, dar recunoaștem că este unul demn de urmărit.
Ce se va întâmpla când copiile legalizate după tot felul de acte nu vor mai fi obligatorii?
După ce că au tocat nervii românilor în ultimii zeci de ani, de când solicitarea de copii legalizate a devenit o modă cam peste tot, această practică a băgat și foarte mulți bani în buzunarele notarilor publici. Fiindcă, să fim sinceri, la multe instituții este foarte mare „nevoia” de copii legalizate. „Moda” aceasta ar putea ajunge, după cum vă spuneam, la tomberonul istoriei legislative, însă tot se ridică numeroase semne de întrebare. Noile metode prin care cetățenii vor certifica valabilitatea unui act vor fi suficient de puternice? Adică va fi de ajuns o simplă copie după un act pentru a arăta că acela este original? Mai ales acum, în epoca noastră, când se pot falsifica și bancnote foarte sigure?
La toate aceste întrebări vor trebui să răspundă parlamentarii noștri, singurii în măsură să decidă ce se va întâmpla în privința copiilor legalizate.