Dumitru Misăilescu Panu

Dumitru Panu era un dar al Cerului care tulbură apele cotidianului.

Instituia diferenţialele divine, modela materialul obiectual ţinându-l în palme, cu murmurul rugăciunii, o străfulgerare, imică, timp fără început şi numai cu origini. Acum, poveste despre agonia trandafirului din curţile mânăstirilor, spovedanie despre un timp învins, celest apoi, cu nerostirea dinaintea rostirii, de acolo, peste noi, ca şi crucile din lanurile de lângă Mânăstirea Sâmbăta de Sus, desfoliator, înălţător.

Şi afirmaţiile academicianului înţelept, vâlcean, la mărturisirea terestră, dar cosmică, de fapt, a lui V. Gafencu, din închisorile comuniste către călăul său: „Poţi să mă dai cu capul de gheaţă până mor, fiindcă lacrimile mele vor transforma răul din tine astfel încât vom fi împreună în Rai”; ceea ce a spus „Sfântul închisorilor comuniste”, numai Domnul Iisus Hristos poate face, voi să duceţi mai departe istoria, s-o povestiţi mereu, să-l amintiţi şi pe Dumitru Bălaşa.

Înţeleptul academician povestind tulburat despre/din istorie, în cuvinte pe cât de exacte pe atât de răvăşitoare, din dialogul cu prof. univ. dr. Costin Popescu, prof. Mihai Mustăţea şi Ion Predescu, rostind rugăciunea la începutul şi sfârşitul colocviului.