Deficitul de cont curent al României a scăzut cu 28,6% în primele şase luni ale anului


Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primul semestru al anului, un deficit de 2,601 miliarde euro, în scădere cu 28,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 21,6% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 63,2%, pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice, conform datelor publicate de Banca Naţională a României /BNR/.  Deficitul contului curent a fost finanţat, în primele şase luni ale anului, în proporţie de 39% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1,015 miliarde euro, în scădere cu 17,3% faţă de semestrul I din anul precedent. Creditele intra-grup au însumat 696 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 319 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75,665 miliarde euro la 30 iunie a.c., reprezentând 77,9% din totalul datoriei externe, în creştere cu 4% faţă de 31 decembrie 2010. Potrivit sursei citate, datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la jumătatea anului în curs, nivelul de 21,456 miliarde euro, reprezentând 22,1% din totalul datoriei externe, mai mare cu 18,4% comparativ cu ultima lună din anul trecut.  Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 21,5%, în intervalul ianuarie – iunie 2011, comparativ cu 33,3% în anul 2010. Gradul de acoperire a fost opt luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 iunie a.c., faţă de 8,6 luni în decembrie, anul trecut.