De ce trebuie vizitat Sankt Petersburg


Deși are doar 300 ani vechime, Sankt Petersburg are o istorie bogată în eveni­mente, care se confundă de multe ori cu istoria Rusiei. Fondat în 1703 de Țarul Petru cel Mare, fiind așezat pe malul Nevei, în Golful Finlandei a fost gândit de la înce­put ca o capitală imperială, sau așa cum o numea Pușkin ”o fereastră către vest”.

Inițial numit Sankt Piterburh (numele apostolului Petru în limba olandeză – țarul studiase în Țările de Jos) ulterior orașul capătă numele său actual. După căderea țarilor și preluarea conducerii de către comuniști, considerând numele de influență germană orașul este redenumit, la început Petrograd și mai apoi Leningrad, în onoarea conducătorului comunist, urmând ca abia după prăbușirea Uniunii Sovietice să revină la denumirea originară.

Începuturile acestui măreț oraș se regăsesc încă din anul 1611 când, pe aceste meleaguri, colonizatorii suedezi au ridicat fortăreața Nyenskans, în jurul căreia s-a dezvoltat orașul Nyen. Fiind interesat de navigație și de comerțul pe mare, dorindu-și acces la Marea Baltică, unde apele erau mai calde și ambarcațiunile puteau fi ținute pe timpul iernii, Țarul Rusiei, Petru cel Mare, după ce cucerește Ingria de la suedezi, hotărăște ridicarea acestui oraș.

De vreme ce ridicarea orașului a început în timp de război, prima construcție a fost o fortificație, cunoscută în zilele noastre ca Fortăreața Sfinții Petru și Pavel care ocupă o poziție dominantă în centrul orașului, o vreme servind ca închisoare pen­tru deținuții politici. În primii săi ani, orașul s-a dezvoltat pe malul drept al Nevei în jurul fortăreței. Orașul a început repede să fie construit conform unui plan centralizat, gândit de Domenici Trezzini, care a așezat centrul orașului pe insula Vasilyevsky, astăzi patrimoniu UNESCO.

Orașul Sankt Petersburg a fost înzestrat cu o mare varietate de bogății arhitectonice și comori artistice ce merită explorate. Datorită numărului mare de construcții, Sankt Petersburgul poartă astăzi denumirea de „orașul palatelor”, fiind numit și „Veneția Nordului”.

Cel mai cunoscut este Palatul de Iarnă al țărilor, azi Muzeul Hermitage, care cuprinde o impresionantă colecție de artă cu operă de Rembrandt, Da Vinci, Michelangelo, Ruebens și mulți alții. Cel mai vechi palat este Palatul de Vară, construit de Petru cel Mare, o construcție modestă în raport cu alte construcții magnifice precum: Palatul Mensikov, azi Universitatea de Stat, Palatul Stroganov, azi Muzeul Figurilor de Ceară, Palatul Vorontov, Palatul Anicikov, toate construite în stil baroc de Trezzini și alți arhitecți. În stil neoclassic sunt Castelul Sfântului Mihai, Palatul Taurid, Palatul de Marmură, Palatul Mihail, azi sediu al Muzeului Rus, Palatul Iusupov, Palatul Ruzumovski, Palatul Suvalov unde a fost ucis Rasputin şi Palatul Eleghin.

Centrul este aglomerat de teatre splendide, de monumente istorice, de cele trei mari bulevarde şi de multitudinea de poduri, 500 la număr. Se deschid din mai până în octombrie, respectând un orar fix. Cele mai interesant de vizitat sunt: Alexan­dru Nevsky, lung de 906 m, Anichkov, Podul Albastru, Podul Leilor sau Podul Palatului. Sankt Petersburg are şi sute de catedrale. Cea mai cunoscută, Sf. Isaac fiind şi cea mai mare catedrală din lume, care are domul aurit. Mormintele ţarului Nicolae al II-lea şi ale familiei sale, se află la catedrala Sf. Petru şi Pavel.

Poziţia geografică specială, chiar sub Cercul Polar face ca oraşul să beneficieze de celebrele „nopţi albe”, în care întunericul nu se lasă peste oraş niciodată în lunile mai, iunie şi iulie, când turiştii se adună să vadă cele opt poduri urcând şi coborând. Deşi fenomenul are loc şi în alte ţări, niciunde nu s-a născut atâta literatură romantică, aşa cum s-a întâmplat aici.

Fiind considerat capitala culturalăa Rusiei, oraşul reflectă cum nu se poate mai bine întreaga istorie a țării, iar bogăţia orașului și atmosfera sa unică exercită o atracție irezistibilă.

De aceea, recomand introducerea acestei destinaţii cu prioritate în planul de vacanță al iubitorilor de cultură și istorie.