Dansul nupțial pe o temă de campanie
Ce poate fi mai caraghios în politica românească decât declarațiile pseudobelicoase pe care Puterea și Opoziția și le fac reciproc? De fapt, aș putea spune că ambele sunt pe invers, declarații de curtoazie prost înțelese, făcute cu o înduioșătoare dorință de a ieși în evidență, cu orice preț. Le compar cu dansul nupțial al unor păsări de pradă, care se învârt în cerc și se privesc de la distanță, cu ghearele și ciocurile pregătite de paradă.
Bieții militanți de duzină din alcovul politichiei românești! Primesc dimineața la o cafea aceeași sarcină ingrată: „Azi ce mai combatem?” Și ce poți combate, mai cu aplomb, decât ceea ce cunoști foarte bine. Adică teme precum direcționarea fondurilor guvernamentale către autoritățile locale obediente, politizarea instituțiilor statului prin numirea în funcții de răspundere a unor prieteni, frați, cumnați sau niscai fotomodele etc. Hotărârile – în disprețul Parlamentului – prin ordonanțe de urgență.
Nici vorbă despre corupție, traseism politic, despre sărăcie și traiul celor mulți și obidiți! Problemele le sunt atât de familiare și actualilor opozanți, de pe vremea când ei diriguiau la Palatul Victoria și aveau fix același tip de comportament. Vedeți, dragi cititori, cum se schimbă rolurile? Puterea de azi îi lasă să trăncănească pe opozanți cât vor, făcând ce știe ea mai bine. Sau le arată obrazul, cum le arătau ieri cei aflați azi la putere, în același stil zeflemitor, de-a dreptul mitocănesc, dar care se vrea de o manieră elegantă, ascunsă sub formulările ambigue ale unor comunicări oficiale.
Oare, doar politicienii sunt contaminați de o atare nevolnică stare de lucruri? Sau e posibil ca ipocrizia să fi cuprins și o parte din marea masă a societății? Să vedem ce ne arată hârtia de turnesol.
De curând, o viziune a pus stăpânire pe ceea ce am să comunic în continuare. Undeva, într-un ținut al țării, există un ziar virtual în care cititorii nu sunt invitați doar să citească articolele de opinie, ca acesta, ci să și comenteze pe marginea lor, tot ce le trece prin cap. Alți cititori văd comentariile anterioare, le replică la rândul lor, și tot așa mai departe. Unde credeți că s-a ajuns? Nu e greu de intuit. Sunt replici care de care mai acide din partea unor inși ce nu pot gândi mai departe de „ai lor” și „ai noștri”. Și ce constatăm? E suficient să abordăm o temă mai sensibilă, ca să nu spun controversată, că societatea se polarizează. Ori este vorba despre jigniri grobiene și amenințarea cu mitraliera, ori de somnul dulce din fotoliul de parlamentar, sau de persecuțiile metodice din partea justiției (cum cred ei), are mai puțină importanță. Contează la cine se referă. Dacă sunt vizați „ai lor”, indignarea nu mai are limite, se agită spiritele și curg tone de comentarii negative. În schimb, dacă „ai noștri” calcă pe bec, le ignorăm derapajele sau, cel mult, le căutăm justificări, ca pe niște încercări jalnice de-a avea un confort al conștiinței, raportându-ne la ce-am votat ori la ce avem de gând să votăm.
Dacă extindem obiectivul și privim relația dintre gazetar și cititor, aceasta s-a bazat dintotdeauna pe un transfer de încredere dintre cei doi. Într-o presă a viitorului, în care cititorii pot deveni ei înșiși gazetari, se întrezărește de pe acum o schimbare de paradigmă. Cei aflați de partea cealaltă a ecranului preiau din mass-media doar ceea ce vor să audă. Filtrele îi ajută. Când citim, vrem să ne relaxăm, nu să ne punem întrebări încuietoare despre dărâmarea unor mituri. Așadar, avem de-a face cu un soi nou de ipocrizie desprinsă din comoditate.
Politicienii pot sta liniștiți. O convenție mutuală nescrisă le blindează retragerea. „Ai lor” și „ai noștri” își dansează dansul nupțial până la capăt, în văzul tuturor, cu aripile și ciocurile pregătite nu pentru vreo pradă, ci chiar de paradă.