Dan Gîju – Testament pentru fiul nenăscut (încă)

Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos

Moto:
ZdG: „Eu voi fi tatăl copilului tău.”
S: „Îţi voi dărui un fiu, că şi aşa nu ai…”

La moartea mea, să fii tare, băiete;
imaginează-ţi c-am căzut pe front, la Rovine,
pentru ca tu, cel mai cel, să rămâi vânătorul de fete,
nu să-ţi pierzi vremea aprinzând lumânări
pentru mine…
Căci vei fi tânăr, prea tânăr, deci…, totuşi,
vreau să vezi în mine nu tatăl
ci, mai degrabă, un tovarăş de drum, uneori şi
un unchi de departe, pe care, de poţi, iartă-l!

*

Oricum, în grija ta rămâne-vor toate pe lume,
în primul rând – mama ta, moşia, spada mea gravă
şi, undeva, poate, surioarele tale bătrâne
şi pocalul de lut, încă impregnat cu otravă…
Rămâi, aşadar, împăcat, ca un soldat brav
care şi-a făcut pe deplin datoria,
aşa cum eu însumi am fost;
numele meu slav
ca pe-un steag l-am purtat,
înfruntând câte şi câte, urgia…

Şi fii credincios Patriei – fiul meu!
Iar de va fi să fie, varsă-ţi sângele pentru ea,
nu ezita,
că de-acolo, de sus, simţi-voi şi eu.
Ai binecuvântarea…

DAN GÎJU (27 noiembrie 1964, Dideşti, județul Teleorman), poet, prozator, publicist. Este primul dintre cei cinci copii ai Eufrosinei (n. Diaconu), soră medicală, şi ai lui Nicolae Gîju, zugrav. Urmează şcoala generală din localitatea natală, apoi Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa (1979–1983), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate din Râmnicu-Vâlcea (1983–1986), fiind repartizat în Târgovişte, la Batalionului 195 drumuri şi poduri, comandant al unui pluton detaşat la punctul de lucru Ciulniţa.
Între 1987–1989, comandă un alt pluton de drumuri care execută instrucţie de specialitate în Bucureşti (pe râul Dâmboviţa, în Aeroportul Internaţional Otopeni, la Metrou etc.), unele întâmplări şi momente trăite aici fiind exploatate mai târziu în romanele şi povestirile sale. În vara–toamna anului 1989, este şeful Comenduirii de transporturi militare din Petroşani, ca Revoluţia din decembrie același an să-l surprindă tot în Bucureşti, la comanda uneia dintre gărzile care au asigurat paza fostului Minister al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Stabilit în Târgovişte, din 1991 îşi va completa studiile la frecvenţă redusă, urmând Facultatea de Drept a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti (absolvită în 1998), licenţa în ştiinţe juridice obţinând-o în 1999, în cadrul Universităţii din Bucureşti. Între 2003–2005, urmează studiile de master în jurnalism şi relaţii publice la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Jurnalism, iar în 2010, studiile postuniversitare de management educaţional (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti).
În intervalul 1999–2010, este jurnalist în Grupul (Trustul) de Presă al Armatei (Bucureşti). Ca ziarist, este cofondator şi redactor-şef al revistei „Viaţa militară” serie nouă (2004–2008), redactor-şef al revistei „Spirit militar modern” (2008) şi al săptămânalului „Observatorul militar” (2007, 2009–2010). În particular, este director-fondator al revistei „ProARME” (2009), redactor asociat al revistei târgoviştene „Litere” (din 2010), consilier editorial la revista „Eroica” (din 2011), colaborator la revista „Historia” ş.a. Între 2010–2011, este director-adjunct al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, ulterior al Editurii Militare din Bucureşti.
A debutat ca poet în revista „Catarge la orizont” (1983, Constanţa), iar editorial, cu placheta Elegii damnate (1998, Târgovişte). Distins, din 1999, cu o serie de premii literare ale unor reviste şi ale Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Redactor şi conducător de reviste militare, ofiţer de carieră, G. se inspiră, cu deosebire în proză, din viaţa cazonă contemporană (dar şi din cea devenită istorie), valorificând, nu o dată, propria experienţă, dar depăşind prin construcţie, prin complexitate şi prin seriozitatea problematicii convenţionalismul bine cunoscut al textelor „tematice”, după cum observa criticul literar Tudor Cristea.
Acest aspect se menţine şi în mai recentul roman Femeia ca obiect de studiu, ce pare scris într-un moment de relaxare şi chiar de predispoziţie ludică şi unde, într-un fel, G. nu aduce foarte multe lucruri noi: şi erotismul stimulat de condiţia claustrării cazone, şi amestecul de gingăşie sufletească şi de înclinaţie suav-abjectă, şi vagul misoginism, şi oralitatea, şi argoul specific, presărat cu expresii mai suculente ori cu termeni militari aplicaţi zonelor civile ale vieţii fiind deja cunoscute din Diribiştii, din Duelul condamnaţilor sau din Şi pace va fi în inima mea. Aici se produce, totuşi, o maturizare stilistică, inclusiv la nivelul dozării: a mizei, a mijloacelor, a încărcăturii simbolice şi a semnificaţiei.
Calitatea principală a textului de acum pare tonul bine găsit, constând într-o oralitate plăcută şi fără excese, pigmentată de elementele de argou cazon, potrivite istorisirilor când piperate, când pline de poezie, dar întotdeauna punctate ironic (sau autoironic). Portretele feminine sunt aproape toate senzuale, căci privirea cazonă dilată frumuseţea, dar şi punctate de observaţii nu neapărat misogine, însă izvorând din acelaşi mod de a privi care face din femeie o fascinantă târfă sau măcar o târfuliţă conştientă de puterea ei de seducţie. Până la urmă, în acest roman (cu ceva de poem) bine scris şi în care cadrul e prins în chip expresiv, iar psihologiile şi tipurile sunt excelent conturate, Dan Gîju ne dă, în realitate, un studiu al vârstei de început de criză a bărbatului. Vârstă la care „începe trecutul”.
Reminiscenţele educaţiei cazone se regăsesc şi în lirica sa, în Poeme de rămânere sub arme, îndeosebi, unde scriitorul George Coandă identifică o serie de registre în care poetul emite când iconoclastic ca stare de idiosincrasie sceptică faţă de o realitate politică amăgitoare („Europa e o târfă-mbuibată,/ Cu fustele-n cap, dar cu centură de castitate, / Nu credeam, nu credeam niciodată/ Că, pentru a o viola un pic, îmi trebuie, musai, o borsetă cu acte…”), când frust, lansând, cuprins de o irepresibilă revoltă, un asalt deconspirator şi pamfletar la imoralitatea unei societăţi ratate („Am învăţat că steaua sus răsare, numai că noi ne târâim pe jos,/ Imberbi, scorţoşi, fosile vorbitoare, cu suflet străveziu şi găunos./ Ne râd pe cruce morţii la Săpânţa, ţăranii,-n schimb, jelesc pe coridoare,/ În Parlament se joacă Periniţa, doar eu mai ştiu de România Mare…”), când emoţionant şi, cuprins de o tristeţe ironică, nu-şi refuză atât de hulita azi poezie patriotică: „Astăzi, mă gândesc la Patrie,/ sunt fiul ei din flori de câmp secerate,/ simt cum sângele tatei încă mai gâlgâie/ peste anotimpuri vechi, scuturate. // Patria nu mai e, de mult, ceea ce am învăţat noi că a fost,/ s-a transformat, între timp, în câmp de manevră/ pe care, inclusiv în zilele de post,// se zbenguie lighioane valahe/ care pierd, cu fiecare joc, cel puţin o vertebră.// Ah, patrie!”. Ca istoric şi cercetător, G. urmăreşte cu predilecţie destinele unor militari români instruiţi în armata germană, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, aspect materializat în trei romane istorice şi, în special, în studiul Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler.
Scrieri: Elegii damnate, Târgovişte, 1998; Diribiştii, Târgovişte, 2000; Elegii valahe, Târgovişte 2000; Amintirile detectivului Vigilantes, Târgovişte, 2001; Pumnul de fier, Bucureşti, 2003, 2014; Cai verzi, Bucureşti, 2003; Elegii banale, Târgovişte, 2003; Zodia capului de mort, Bucureşti, 2005; Duelul condamnaţilor, Bucureşti, 2006; Elegii barbare, Bucureşti, 2006; Semn de armă – harta României. Interviuri cu şi despre grăniceri (în colaborare cu Vasile Moldovan), Bucureşti, 2006; Fantomele nu răspund la salut, Târgovişte, 2007; Şi pace va fi în inima mea, Târgovişte, 2008; Istoria presei militare, Târgovişte, 2008; Poeme de rămânere sub arme, Bucureşti, 2010; Noiembrie, Bucureşti, 2010; Femeia ca obiect de studiu, Târgovişte, 2011; Istoria presei militare. De la Cezar la Ceauşescu. Armata. Presa scrisă, Târgovişte, 2012; Labirintul hienei, Iaşi, 2013; Însemnările unui condamnat la uitare, Bucureşti, 2013; Războiul lupilor păduchioşi, Bucureşti, 2013; Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler, Bucureşti, 2014.
Repere bibliografice: Stan V. Cristea, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, 2005, 208‒209; Victor Petrescu, Scriitori și publicişti dâmbovițeni. 1900‒2004, 2005, 110‒111; George Coandă, JdDb, 2010, 4; Tudor Cristea, Revizuiri și consemnări, 2012, 279‒282; Margareta Bineaţă, Cărți & autori de azi, 2012, 58‒70; Niculae Ionel, Scriitori târgovișteni, 2012, 157‒162; Mihai Stan, Lecturi empatice 2, 2013, 72‒77.