Noua clădire de spital a fost finalizată!Urmează recepția lucrărilor!


Lucrările la noua clădire construită pentru extinderea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea s-au finalizat și urmează să fie recepționate.
Este vorba de prima clădire de spital construită, după Revoluție, în Râmnicu Vâlcea, un proiect în care Consiliul Județean Vâlcea a investit cca 3,9 milioane euro din fonduri europene.
Investiția a presupus reabilitarea policlinicii vechi, precum și extinderea acesteia, prin construirea unui nou corp de clădire.
Noul imobil a fost utilat și dotat cu aparatură necesară desfășurării activității Ambulatoriului, respectiv: ecografe, defibrilatoare, aparate EKG, nebulizatoare, lămpi examinare, aparate aerosoli, mese kinetoterapie, truse chirurgicale, truse medicale etc.
Consiliul Județean Vâlcea continuă investițiile în spitalele aflate în coordonare, pentru a le oferi vâlcenilor servicii medicale de înaltă calitate, iar cadrelor medicale condiții bune de lucru.
În scurt timp, CJ Vâlcea va demara procedura de licitație pentru construirea celei de-a doua clădiri – noul bloc operator, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, un proiect cu o valoare de 7,2 milioane de euro.

Constantin Rădulescu
Președinte CJ Vâlcea