
Dăeștenii – cetățeni responsabili
Cetățenii din comuna Dăești au arătat, în ultimii ani, prin modul exemplar în care și-au achitat obligațiile fiscale, că respectă administrația locală. Iar primarul George Popolan este recunoscător concetățenilor: „Oamenii au fost punctuali și au plătit, până la data de 31 martie, majoritatea taxelor și impozitelor. Au văzut investițiile care s-au făcut la noi în comună din 2012 încoace și astfel că, an de an, am avut creșteri la colectarea taxelor locale. Eu le mulțumesc”. În cifre exacte, la finele anului 2015 nivelul colectării a fost de 97 la sută, iar în 2011, înainte ca Popolan să preia mandatul de primar, acest nivel era de aproape 70%.