
Cum votează nordul județului: Dina, Sandu și Schell, câștigători, fără probleme
Trei sunt localitățile din nordul județului unde actualii primari vor câștiga un nou mandat fără probleme. De ce? O analiză politică atestă că nu au contracandidați puternici. Edilul Sandu, spre exemplu, poate pleca și-n vacanță, în iunie, că tot nu-și va pierde fotoliul din Primăria Perișani (n.r. asta dacă nu-l schimbă, că tot se modernizează sediul primăriei).
Ion Sandu, primarul comunei Perișani, rămâne candidatul liberalilor, chiar dacă nu puține au fost momentele când „l-a atenționat” pe Buican – liderul PNL Vâlcea – că nu se vede sprijinul lui, la nivel de comunitate. Sandu a răzbit de fiecare dată, fiind și un primar exigent. Când l-am cunoscut pe edil, făcea un raid pe la școli, verificând condițiile, dacă s-a mai spart o chiuvetă etc. Daunele erau achitate fie de profesor – doar este unul de serviciu pe școală, sau de elevul – făptaș. Mi s-a părut ciudat, inițial, dar am înțeles că doar așa poate fi păstrată ordinea, liniștea într-o comunitate. Sandu n-are adversar politic puternic; este favorit la alegerile din vară.
Maria Dina, primar Runcu, s-a confruntat, la rândul ei, de-a lungul timpului, cu multe probleme financiare. A răzbit și, la fel ca-n cazul colegului liberal din Perișani, n-are adversar politic puternic, fiind favorită la alegerile din iunie.
Robert Schell este cel de-al treilea edil din nordul județului care va fi „fruncea” la alegerile din Brezoi. Tot liberal, Schell nu are contracandidat puternic, iar orașul arată din ce în ce mai bine. Și încă este șantier. Deci, până-n vară, ca un atu, neamțul nostru va tăia ceva panglici.
Racovița și Malaia, cele mai disputate primării
Au răsărit ca ciupercile după ploaie și se luptă pentru fotoliul de primar… sau pentru posturi de consilieri locali, în cel mai nefericit caz. Vizate: primăriile Racovița și Malaia, unde candidații sunt câtă frunză, câtă iarbă.
Sonia Iliescu, actualul edil din Racovița (dacă mai era cazul, tot liberal), este candidatul „galbenilor” la alegerile din vară. S-a mișcat bine, repede și, la rândul său, are ce inaugura până-n iunie. Cât despre adversarii politici, în luptă întră cei de la ALDE, cu ceva susținători, cei din PSD, dar și cei de la partidele mai mici. Nu e să fie Primăria, măcar consilieri locali.
Sergiu Bogdan, din Malaia nu va duce nici el o luptă prea ușoară. Candidatul social-democraților se va lupta pentru al treilea mandat ca primar contra inspectorului silvic Gabriel Țolea din partea PNL, Gheorghe Vangu – ALDE, fost viceprimar.
Titești, Câineni și Călimănești – bătălii strânse
Lupte deloc ușoare vor duce și primarii din Titești, Câineni și Călimănești. În Titești, Cătălin Daneș, primarul în funcție, se va „duela” cu Constanța Ștefan, sora senatorului Florinel Butnaru, aceasta fiind reprezentanta social-democraților. Sunt zvonuri că adversara lui Daneș s-ar mulțumi și cu câțiva consilieri locali. Nici în Câineni, lucrurile nu sunt simple. Șansele cele mai mari le are tot actualul edil, Ion Nicolae, mai ales că localitatea e cu totul alta de la venirea sa în fruntea primăriei. Noi spunem total schimbată, modernă și curată. Căminele culturale au fost modernizate, la fel și școlile, iar investițiile continuă. Ca adversar politic mai puternic îl amintim pe Florin Manea, susținut de social-democrați, prin plecarea lui Sporiș de la PNL (ex-președinte al Organizației liberale din zonă).
Dacă faptele vor vorbi, nici Florinel Constantinescu, edilul din Călimănești, n-ar avea de ce să-i fie teamă. Ajuns la Primărie, Florinel Constantinescu a dat peste zeci de proiecte începute și de ani buni lăsate în același stadiu. N-a fost ușor să găsească soluții, finanțare, iar multe dintre așa-zisele proiecte ale fostului edil Amuzan au fost duse la bun sfârșit. Contracandidat îi va fi Ilie Amuzan, din partea PSD, fost edil, care va miza, probabil, pe faptul că a lăsat multe proiecte. Repet: nu doar asta contează. Oricine face proiecte; contează cum le duci la capăt. Iar pentru Constantinescu n-a fost deloc ușor.
Voineasa și Dăești: situații incerte
Liberalii încă nu și-au validat candidatul pentru Primăria Voineasa. Se aude că, în cărțile lui Buican, nu s-ar mai afla actualul edil, Gheorghe Stanciu și favorit ar fi Giani Man. Tot din zvonuri am aflat că Man nu e încântat de faptul că, odată câștigată bătălia, ar fi nevoit să facă naveta din Râmnic. Lucru nu tocmai ușor. Așadar, situația nu e deloc descâlcită. În plus, intră-n joc un alt candidat cu șanse mari la izbândă: Alexandru Buduleci, din partea PMP.
Nici în Dăești, lucrurile nu sunt clare. Ok, candidatul PNL pentru Primărie rămâne George Popolan, lucru corect având în vedere realizările edilului de-a lungul anilor. Numai că liberalul are probleme cu ANI și încă nu s-au clarificat lucrurile. Fie va candida și, în cel mai rău caz, nu-și va duce mandatul la capăt, fie situația se va lămuri până-n iunie. În bătălia politică intră nimeni altul decât fostul primar, Ion Dobre, din partea PSD.
Aceasta-i doar o analiză politică reprezentativă pentru nordul județului, dar surprize vin din tot teritoriul județului, lucruri pe care le vom aminti într-o altă ediție a cotidianului.