CD de romanțe pe versuri eminesciene
Zestrea culturală a Râmnicului s-a îmbogățit, zilele trecute, cu un CD de romanțe pe versurile poetului Mihai Eminescu, în interpretarea proaspătului octogenar Gheorghe Cărbunescu. Lansarea a adunat de prin toate colțurile județului un munte de cultură și erudiție, iubitori de muzică și poezie, nerăbdători să asculte versurile eminesciene încărcate pe note muzicale. Spectacolul a fost unul de înaltă ținută, alocuțiunile despre melanjul dintre muzică și poezie fiind întrerupte, doar pentru confirmări îndelung aplaudate, de interpretarea unor bucăți muzicale. CD-ul conține 12 piese, de la clasicele „Mai am un singur dor” sau „Pe lângă plopii fără soț”, pe muzica lui Guilelm Șorban, contemporan cu poetul, până la proaspăta romanță „Atâta de frumoasă”, care-i dovedește interpretului Gheorghe Cărbunescu reale calități de compozitor.
Nu cred să existe vreun gen muzical mai potrivit pentru muzicalitatea versurilor eminesciene, care să le pună în valoare, cum o face romanța. Legătura s-a sudat în timp, întrucât cântul acesta lasă loc pentru reverie, melancolie, dulceața exprimării și, nu în ultimul rând, pentru fascinația ascultătorilor. Pe de altă parte, Eminescu era el însuși un iubitor de romanțe și nu-i exclus să-și fi scris creațiile poetice cu câte o linie melodică în suflet. Firea sa elegiacă, care trăia mai mult într-un alt timp istoric decât în vremea lui, predispunea la reflecție și se potrivește de minune cu romanța. Reținem această informație pe filiera lui Eugen Lovinescu. Plecat cu trenul din București, Eminescu a poposit la Iași s-o consoleze pe proaspăta văduvă Veronica Micle. Dar, mai întâi, s-a întâlnit cu Creangă în Țicău. La cârciuma lui Niculică din Păcurari, unde sărbătoreau revederea după mai bine de doi ani, cei doi prieteni au tocmit un scripcar, pe un anume Tănăsache, să le cânte o romanță. „Eminescu privea cu ochii aburiți spre stelele de sus, visător și fericit, și asculta suspinele de dragoste ale țiganului”, ne mai transmite Eugen Lovinescu.
Găsesc că mai există o legătură între creatorii ori interpreții de romanțe și Eminescu, pe care aș numi-o: refugiul sufletului. Cine îl cunoaște pe Gheorghe Cărbunescu poate să confirme că materialitatea lumii în care trăim îi este complet străină, ajutorul dezinteresat pentru prieteni sau pentru o cauză, de multe ori pierdută, prevalează în fața câștigurilor bănești. Uneori, în calitate de fiu, îl mai dojenesc pentru generozitatea și idealurile sale care lasă urme adânci în bugetul familiei. Însă, în timp, am înțeles că tot ce-l fericește este prețuirea comunității din care face parte, lucru pe care îl exprimă inclusiv prin muzică. Așa este el și nu-l poate schimba cineva.
De cealaltă parte, deși avea conștiința valorii sale, Eminescu nu căuta onoruri sau bani, ba chiar le refuza, cum au fost cele ale coroanei regale. Tot de la Eugen Lovinescu ne stă mărturie răspunsul lui Eminescu la interogația plastică a unui preacinstit ovrei, Nusăm Cucoș: „Cum e posibil ca tătă lumea să-ți spuie că ești om mare și să nu te întrebe nimeni ce mănânci?” Chiar dacă povestea este romanțată și îmbracă forma unui roman biografic, adică o ficțiune, foarte probabil răspunsul poetului nepereche este cel adevărat: „Țara nu-mi datorește nimic; dacă îmi lipsește ceva e pentru că n-am dorit-o eu. Pe om să-l iei așa cum se mulțumește el.” Reținem, așadar, o adevărată lecție de modestie cu care romanța face casă bună, pentru că nu e o muzică prin care să se epateze, o muzică zgomotoasă și frivolă.