BLOCAJ MAJOR la Casele de Asigurări de Sănătate. Protest generalizat pe perioadă nedeterminată și la Vâlcea
• activitatea este blocată total la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Sindicatele solicită salarii decente
Blocul Național Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești au intrat în protest generalizat pe perioada nedeterminată.
Mesajul sindicaliștilor
„Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariați. BNS, FSCAS și conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituție, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați. Deși proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiți miniștri și parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariați din sectorul de sănătate publică (nu puțini la număr), ce nu erau vizați de proiectul legii.
În aceste condiții, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie 2023), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaților (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.
În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră. Odată cu anunțul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariați din CNAS, CASMB, AOPSNAJ și CAS județene au migrat către alți ordonatori de credite din sistemul public.
Acest fenomen aduce grave atingeri funcționării CNAS, CASMB, AOPSNAJ și CAS județene privind relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol:
• decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii);
• asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice;
• creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale;
• scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate.
În ciuda eforturilor comune pe care le-am făcut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia (cărora le mulțumim public pentru deschiderea și cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiți să apelăm la această soluție disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată!
Așadar, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB, CJAS-uri și AOPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial.
NU AM CERUT RECTIFICĂRI BUGETARE! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii patru ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și AOPSNAJ!
În fața publicului ne cerem scuze pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile și simțim că acestea nu au fost înțelese în întregime, iar buna noastră credință a fost interpretată greșit de către politicieni”, se arată în comunicatul de presă transmis de reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS) și de cei ai Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS).