SE OPREȘTE APA potabilă într-un sat din Galicea


Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de relocare a conductelor de transport și distribuție apă potabilă situate în comuna Galicea pe Drumul Județean 678, în data de 8 noiembrie 2023, în intervalul orar 09.00 – 16.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în zona Galicea (satul Cremenari).
„Echipele de intervenție ale Apavil SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Compartimentul comunicare și mass-media al societății Apavil S.A.
Sursă foto: Arhivă