„Binefacerile” uitării
“Uitarea e binefacerea ce vrea să corupă istoria”, spunea Paul Valéry. Pe zi ce trece îi dau tot mai multă dreptate scriitorului francez. Trăim o perioadă egoistă, în care toate lucrurile se fac pe fugă şi superficial şi în care această “binefacere” a uitării se aşterne peste memoria colectivă şi peste aceia care s-au străduit la ridicarea spirituală şi materială a neamului şi care, acum, lâncezesc nemeritat în umbra istoriei.
Un nume celebru din lumea artei, un spirit înalt, Cecilia Cuţescu-Stork, este şi ea o victimă a acestei “binefaceri”. Mâine se vor împlini 135 de ani de la naşterea artistei care venea în această lume, în ziua de 14 martie 1879, pe malul Oltului, la Raul Vadului, în comuna Câineni, în familia slujbaşului de poştă Ion Brăneanu.
Pentru că în acele vremuri tinerii se şcoleau în marile centre universitare din Occident, Cecilia va pleca, şi ea, la vârsta majoratului, să studieze în străinătate, la Damenakademie din München după care va continua la Académie Julian din Paris.
A fost prima femeie din Europa care izbutit să primească funcţia de profesoară la Academia Naţională de Arte din Bucureşti. Asemenea lui Brâncuşi, Cecilia Cuţescu-Stork a fost considerată o avangardistă, însă, cu timpul, s-a apropiat mai mult de renaşterea apuseană. Stilul său este apropiat de cel al lui Paul Gauguin, numai că artista vâlceană a înlocuit trupurile zvelte ale frumoaselor tahitiene cu nuduri de tinere ţigănci.
Academia de Ştiinţe Economice păstrează în aula sa o frescă de o sută metri pătraţi pictată de Cecilia Cuţescu-Stork. Este cea mai mare frescă-tablou din ţară şi reprezintă istoria negoţului românesc. Dezvelirea marii fresce a fost emoţionantă, dar acelaşi sentiment l-a simţit şi când a primit Legiunea de Onoare din partea statului francez, în anul 1933. Artista a participat la Expoziţia Internaţională de la Paris din anul 1937 cu o pictură murala cu subiect istoric: “Petru Cercel şi curtea sa”. O altă lucrare realizată pe pânze de mari dimensiuni este a lui Tudor Vladimirescu, intitulată “Proclamaţia de la Padeş”. Un efort deosebit a depus şi la pictarea plafonului sălii tronului din Palatul Regal, sub ochiul critic al regelui Carol al II-lea.
Cecilia Cuţescu-Stork a donat statului român “Muzeul Stork”, în anul 1951. Acesta poate fi văzut în centrul capitalei, în zona pieţei Romane, pe una dintre străzile aglomerate. Această clădire, care iese în evidenţa prin eleganţă, este martorul tăcut al generaţiilor de sculptori şi pictori care au creat opere remarcabile. Marea artistă care a avut o puternică influenţă în viaţa culturală din perioada interbelică a trăitpână la vârsta de 90 de ani.
În urmă cu patru ani, regretatul profesor universitar doctor Ion Gheorghe Roşca, fostul rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, vâlcean de origine, a avut iniţiativa evocării marii artiste, chiar în localitatea ei natală, la Câineni. Cu această ocazie a fost dezvelită placa comemorativă a pictoriţei, la Căminul Cultural din localitate.
Tot profesorul Roşca s-a îngrijit şi de retipărirea volumului autobiografic al artistei vâlcene: “Cecilia Cuţescu-Stork: Fresca unei vieţi” şi ar fi dorit să realizeze un bust al pictoriţei, pe care să-l amplaseze într-un loc reprezentativ al localităţii însă viaţa acestui om minunat s-a sfârşit prea devreme. Noi, cei de azi, ne ridicăm mai greu la performanţele celor care au fost mai înainte, dar un singur lucru ne stă în putere: să ne împotrivim “binefacerii” ce vrea să corupă istoria…
Cecilia Cuţescu-Stork prima femeie-profesor la o universitate de artă din Europa, nu şi-a trădat niciodată crezul său: “Voi rămâne până la sfârşit o fiinţă care năzuieşte spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc în mijlocul acestui minunat univers”.