
Atenție, șomeri: Bursa locurilor de muncă, pe 7 aprilie
Pe data de 7 aprilie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea organizează Bursa generală a locurilor de muncă. Bursa va avea loc la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților din Râmnic, de pe strada Calea lui Traian, nr. 98, începând cu ora 09.00. Bursa forței de muncă reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Bursa constituie o metodă de facilitare a contactelor dintre angajatori şi persoanele aflate în căutarea activă a unui loc de muncă. Astfel, persoanele aflate în căutarea unui job au posibilitatea să contacteze un număr mare de angajatori, să identifice mai multe variante de angajare, iar agenţii economici participanţi la bursă pot să-şi recruteze personalul direct, fără intermediar, în funcţie de cerinţele specifice locurilor de muncă pe care le oferă. Oferta locurilor de muncă va fi completată și cu locurile de muncă vacante din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European.
Datele ne-au fost furnizate de către Liviu Cochirlea (foto), purtător de cuvânt AJOFM Vâlcea.