
Alimentarea cu apă, motiv de gâlceavă în Tomșani
• mai mulți cetățeni acuză administrația locală că a realizat rețele de alimentare cu apă și canalizare care nu funcționează
• primarul Dumitru Pearcu se apără și spune că afirmațiile oamenilor sunt exagerate, iar anumite probleme care într-adevăr au apărut la aceste rețele au fost remediate
În luna ianuarie 2016, un cetățean al comunei Tomșani, pe nume Ion Diguță, s-a prezentat la sediul redacției noastre și a formulat o cerere prin care acuza modul superficial în care a fost construită, finalizată și pusă în funcțiune investiția de realizare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din localitatea sa de domiciliu. Mai mult decât atât, Ion Diguță ne-a precizat și faptul că primarul din Tomșani, Dumitru Pearcu, nu ar fi luat măsurile necesare pentru corectarea erorilor constructorilor și ar fi recepționat investiția, derulată prin fonduri europene, chiar și cu numeroasele deficiențe.
În rândurile următoare, redăm comunicarea scrisă de numitul Ion Diguță la sediul redacției noastre: „Subsemnatul Diguță Ion, cetățean al comunei Tomșani, sat Băltățeni, județul Vâlcea, formulez prezenta INFORMARE privind „modul” în care a fost finalizată, pusă în funcțiune investiția proiect – sistem integrat de alimentare cu apă și canalizare în comuna Tomșani. Acest sistem integrat, promovat, finanțat, recepționat pus în funcțiune, dar numai scriptic, s-a derulat prin două programe comunitare. PHARE 2005-2009 de preaderare și FEADR-PNDR, Măsura 322, 2007-2013 – Postaderare. Sistemul fizic nu există și nu funcționează. Firmele constructoare nu au respectat absolut niciun detaliu de execuție din cele prevăzute și nici prevederile Legilor 50/1991 și 10/1995”.
Cazul a ajuns și pe masa judecătorilor din Horezu!
Pe lângă această cerere scrisă, Ion Diguță a lăsat la sediul redacției noastre și copii xerox după două hotărâri ale Judecătoriei Horezu în dosare ce au avut ca obiect disputele dintre cetățenii nemulțumiți de felul în care s-a realizat lucrarea de alimentare cu apă și canalizare și administrația locală. Prima hotărâre vine în dosarul 1424/241/2015, rezultată în urma ședinței din camera de consiliu la data de 18 noiembrie 2015 (judecător de cameră preliminară Ion Bîgioi). Cea de-a doua hotărâre vine în dosarul 1649/241/2015, rezultată în urma ședinței din camera de consiliu la data de 21 decembrie 2015 (judecător de cameră preliminară Mirabela Magda Diaconeasa).
Pentru a rezuma cele arătate în copiile xerox ale acestor înscrisuri, din primul document cităm secvențial: „(…) Admite plângerea petenților Boșa Vasile, domiciliat în comuna Tomșani, sat Foleștii de Sus, județul Vâlcea și Diguță Ion, domiciliat în comuna Tomșani, sat Băltățeni, județul Vâlcea în contradictoriu cu intimații (…) Primăria comunei Tomșani, județul Vâlcea. Desființează Ordonanța din 30.06.2015 în dosar 1498/P/2014, ale Parchetului Horezu și trimite cauza la Parchetul Horezu pentru a se completa urmărirea penală constând în audierea petenților (…) pentru a se clarifica ce lucrări au fost efectuate, ce sume de bani au fost achitate și se va verifica în concret, pentru fiecare persoană în parte, dacă s-au eliberat sau nu facturi de lucrări, chitanțe de plată. Se va solicita intimatei Primăria comunei Tomșani să depună următoarele documente: contract de finanțare C32204084400018/26.06.2009, contractul de executare lucrări încheiat între Comuna Tomșani (Primărie) cu executantul lucrărilor, procesul verbal de recepție de terminare lucrări nr. 219/11.11.2011, Anexa 1 și Anexa 2 de la procesul verbal de recepție finală, procesul verbal de predare-primire a lucrărilor executate, urmând ca pe baza acestora și a documentației de execuție, proceselor verbale de recepție lucrări etc., printr-o expertiză tehnică (construcții) să stabilească lucrările executate de intimate, calitatea acestora, valoarea acestora, plata acestora și pe baza documentelor contabile să se stabilească dacă au fost achitate lucrări neefectuate sau nerecepționate sau fără documente justificative. Se va administra orice probă necesară stabilirii adevărului în cauză. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în sumă de 70 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. (…)”.
Din minuta încheierii penale a celui de-al doilea dosar, cităm secvențial: „Admite plângerea formulată de petenții Diguță Ion, domiciliat în comuna Tomșani, județul Vâlcea și Boșea Vasile, domiciliat în comuna Tomșani, județul Vâlcea, în contradictoriu cu intimații Pearcu Dumitru, domiciliat în comuna Tomșani, județul Vâlcea (…) împotriva soluției de clasare a cauzei dispusă prin ordonanța din 17.08.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu în dosarul nr. 511/P/2015. În baza art. 341 alin. 6 lit. B C.pr.pen., desființează soluția de clasare a cauzei dispusă prin ordonanța din 17.08.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu în dosarul nr. 511/P/2015 și trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. (…)”.
Punctul de vedere al primarului Dumitru Pearcu
Contactat pe această temă, Dumitru Pearcu ne-a declarat că acuzațiile care i se aduc de către anumiți cetățeni sunt exagerate. Primarul comunei Tomșani ne-a mai precizat că rețelele de alimentare cu apă și canalizare funcționează și, chiar dacă în trecut au mai apărut anumite probleme tehnice, acestea au fost deja remediate. „Sunt acuzații exagerate ale acelor oameni care au venit la redacția dvs. Nu aveam cum să recepționăm o lucrare care fizic nu există, așa cum susțin acei oameni care v-au căutat. Nu vă dați seama ce ar însemna dacă spusele dumnealor ar fi adevărate!? Că au mai apărut probleme legate de funcționalitatea rețelei de apă este cu totul altă poveste. Au mai apărut, așa este, dar le-am remediat”.
Edilul din Tomșani ne-a trimis și punctul său de vedere, apărut și în alte publicații, care au scris despre nemulțumirile unora dintre cetățenii comunei legate de alimentarea cu apă și canalizare. Prin cele declarate, Dumitru Pearcu dezminte o altă acuzație care i se aduce, cum că ar fi accesat de două ori fonduri europene pentru aceeași lucrare. În continuare, redăm opiniei publice și acest punct de vedere al primarului Pearcu: „În comuna Tomșani, județul Vâlcea, în cei 26 de ani, au fost accesate o singură dată fonduri pentru implementarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare ape menajere. Totul s-a desfășurat printr-un proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, indiferent de proveniența acestora, guvernamentale sau europene, atât preaderare, cât și postaderare (SAPARD, PHARE, FEADR, OG 7, OG 28 sau altele). În cadrul acestui proiect, nu au fost finanțate racorduri și branșamente individuale pentru cetățeni, pentru nici una dintre cele două rețele (apă și canalizare). Ca urmare a faptului că în formularea plângerilor lor, cei doi petenți au săvârșit mai multe infracțiuni, prin care denigrează imaginea Primăriei Tomșani ca instituție publică, dar și pe a mea, în calitate de conducător al administrației publice locale, am sesizat organele de cercetare penală, care urmează să analizeze cazul și să decidă în consecință”.
Nota redacției: Facem precizarea că primarul Dumitru Pearcu ne-a invitat în localitatea sa pentru a vedea care este stadiul de funcționalitate a celor două rețele, alimentare cu apă, respectiv canalizare. Însă, din motive legate de timp, până în acest moment nu am ajuns în comuna Tomșani pentru a vedea la fața locului dacă situația ce ne-a fost prezentată de către Ion Diguță se confirmă sau nu!