Alegeri
Cel mai probabil, când citiți acest articol se cunosc deja candidații calificați la balotaj. Asta dacă nu cumva se dau curs unor contestații și acuzații de fraudă care, firește, însoțesc orice alegeri care se respectă. De obicei sunt apanajul învinșilor. Au devenit chiar tradiționale și am scris undeva ca sunt folosite mai mult pentru uzul intern, pentru îmbrobodirea propriilor alegători, complet dezamăgiți, care vor să ceară socoteală perdanților. Am fi câștigat, dar dacă ne-au furat, ce să facem?, se apără aceștia. Cam ca la fotbal, când galeria cere demisia antrenorului, iar acesta dă vina pe arbitraj. Echipa joacă, însă nu suntem lăsați, sunt alte interese la mijloc, se aude frecvent la TV și dacă prinzi emisiunea de la jumătate nu-ți dai seama ce caracter are: politic sau sportiv.
De când urmăresc campaniile electorale am identificat și alte similitudini care se perpetuează de la un ciclu electoral la altul. Și pentru că, pesemne, candidații la funcția supremă ori cei din anturajul lor îi desconsideră pe alegători, le insultă inteligența, îi cred proști făcuți grămadă, o masă de manevră ineptă, ușor de dus de nas. De cele mai multe ori românii nu pleacă după fentă și sancționează astfel de comportamente. O primă categorie ar fi loviturile sub centură, nucleare plasate cu grijă pe ultima sută de metri, care se dovedesc doar niște petarde fâsâite. Majoritatea sunt fabricate în laboratoare de dezinformare ceea ce spune mai multe despre cel ce le lansează decât despre adresant. Chiar dacă ar fi adevărate, dar nu sunt, aceste dezvăluiri ar trebui ignorate din cauza momentului ales de a fi difuzate. Denotă și o anumită disperare a celor cărora le fuge pământul de sub picioare.
De la stenogramele lui Năstase, la palma lui Băsescu și vizita lui Geoană la Moscova, ne asaltează subiectele explozive în preajma primului tur și între cele două scrutine prezidențiale. Încă de pe vremea candidaturii lui Geoană avem parte de rescrierea unei celebre poezii: Umbra lui Mircea la Coldea. Deși fostul comandant nu mai e de mult în funcție, este plimbat ca o sperietoare de ciori de la un candidat la altul. La fel de plimbate sunt și unele moaște. De exemplu, candidatul AUR, George Simion, umblă cu racla fostului prezidențiabil, Călin Georgescu, sperând să aspire cât mai mult din electoratul predecesorului său.
Raționamentul se bazează pe predispoziția unora de a-și fabrica singuri scenarii. Ceva se întâmplă în subteran, din care se vede doar vârful aisbergului, și undeva are loc o conspirație împotriva intereselor naționale. Înțeleg ca partidele autoritariste să fie bolnave de scenarită, dar și celelalte care se consideră democratice? Încercând să demontezi o conspirație printr-o altă conspirație, cu aceleași mijloace rudimentare, pe lângă faptul că nu câștigi mare lucru, riști să-ți pierzi și bruma de credibilitate în fața electoratului rațional și de cele mai multe ori bine informat. Am citit deunăzi o pseudo-analiză cu ascensiunea extremismului în România, care își are originea în cohortele de prozeliți iehoviști care au luat pulsul societății în anii ’90 și apoi au vândut datele Moscovei cu cei dispuși să creadă în dezinformări. Te doare mintea. Oamenii ăștia nu-și dau seama că lumea este cu mult mai complexă și nu permite validarea unor teorii de laborator. Opțiunea de vot poate avea un efect contrar. Rămâne de văzut peste două săptămâni cum se vor mobiliza românii și ce dezvăluiri mai apar între timp.